Reacția lui Gnohere când a aflat că Rednic ar putea veni la FCSB. „Bizonul” și „Puriul” s-au contrat prin presă după ce au colaborat foarte bine la Dinamo. De la ce a pornit totul

Redactor:
Andrei Pal
Reacția lui Gnohere când a aflat că Rednic ar putea veni la FCSB.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Harlem Gnohere (30 de ani), golgheterul FCSB, a aflat despre posibilitatea ca Mircea Rednic să vină la FCSB din vară și a reacționat sumar la această veste. Cei doi au lucrat împreună la Dinamo, dar acum relațiile s-au răcit, iar „Puriul” a dezvăluit și motivul pentru care s-a întâmplat asta. „Bizonul” a fost mereu rezervat în ceea ce privește subiectul.

Prezent la conferința de presă dinaintea meciului cu CS U Craiova și chestionat în legătură cu subiectul, Gnohere a răspuns scur și concis: „Nu comentez”. Nici când a fost întrebat dacă a mai vorbit cu Rednic în ultima vreme, francezul n-a fost mai volubil: „Nu comentez!”.

„Bizonul” mai are contract cu FCSB până în 2020 și rămâne de văzut, în cazul în care Mircea Rednic va ajunge la FCSB în viitorul apropiat, cum vor colabora cei doi . Cert este că, în acest moment, „Puriul” pare supărat pe „Bizon”, așa cum a spus în urmă cu două luni.

„Eu sunt supărat pe Gnohere, nu am mai vorbit cu el de mult. Sunt supărat pe el pentru modul în care s-a comportat față de fiica mea, care l-a reprezentat. Uită repede antrenorii cu care a lucrat. Dacă nu-l aduceam la Dinamo nu știu ce se mai întâmpla cu el. Se pierdea, pentru că aici, în Belgia, nu mai avea loc să joace”, a spus fostul tehnician dinamovist.

Tot la acel moment, din martie 2018, Gnohere i-a oferit tehnicianului un răspuns mai degrabă prietenos. „Este mult mai bine să spui adevărul. Nu am vreo problemă cu tine, dar nu trebuie să pretinzi că ești un băiat rău”, a scris golgheterul roș-albaștrilor, pe Instagram.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen