Probleme pentru Romario Benzar. E dinamovist „de mic” și a înjurat FCSB după „modelul Marius Șumudică”

Probleme pentru Romario Benzar. E dinamovist
  • Publicat:
  • Actualizat:

Romario Benzar și Dragoș Nedelcu sunt ultimele transferuri ale FCSB-ului, club care a luat de la Viitorul Constanța cei mai importanți fotbaliști din ultimii ani. De data aceasta e vorba despre căpitanul echipei lui Hagi și titularul postului de fundaș dreapta al echipei naționale, dar și despre unul dintre cei mai apreciați mijlocași centrali din Liga 1. Chiar și în aceste condiții, în mediul online fanii roș-albaștrilor nu s-au declarat încântați de aducerea primului. Totul din cauza istoricului lui Romario Benzar, fotbalist care pe lângă faptul că și-a declarat simpatia pentru Dinamo, a avut și comportament deplasat la adresa roș-albaștrilor după câștigarea titlului.

Produs al Liceului cu Program Sportiv Banatul, Romario Benzar nu a apucat să joace nici măcar un minut în tricoul lui Poli Timișoara, însă la un meci contra bănățenilor de acum cinci ani a făcut spectacol. A înscris un gol superb cu un șut de la distanță, iar la finalul partidei a uimit prin declarația dată. „Când eram mic țineam cu Dinamo și cu UTA, simpatizez și acum cu echipele astea”, spunea fundașul dreapta.

Un alt aspect menit să îi deranjeze pe suporterii FCSB este „discursul” pe care Romario Benzar l-a avut la finalul sezonului trecut la adresa vicecampioanei. Într-un moment în care componenții lotului Viitorului se bucurau de succes în vestiar, Benzar și Chițu au fost surprinși dând tonul unei scandări care conține cuvinte jignitoare la adresa FCSB, una pe care și Marius Șumudică a inițiat-o în vestiarul Astrei anul trecut. În cazul lui Benzar, totul a culminat cu ironiile la adresa vicecampioanei în momentul în care Becali a anunțat că va contesta titlul Viitorului la TAS: „Avem tricourile, medaliile și Cupa pentru camponi, deci dacă vor, luăm trofeul și mergem și în America, nu doar la TAS. Dacă vreți, mergem împreună la TAS!”, spunea atunci noul fotbalist al FCSB.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele