Primul jucător pe care Reghecampf l-a lăsat să plece în vacanță. Ce mesaj a transmis

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sulley Muniru nu va fi inclus în lotul Stelei pentru ultimele două meciuri din acest an, cu ACS Poli și Dinamo și va pleca în vacanță. Mijlocașul ghanez se recuperează după accidentarea suferită în derby-ul cu Dinamo.

Steaua mai are două meciuri de disputat în acest sezon, cu ACS Poli – în campionat și cu Dinamo – în Cupa Ligii. Însă Muniru este printre jucătorii care au intrat deja în vacanță. Potrivit Dolce Sport, jucătorul de 24 de ani se află în faza de recuperare, după ce s-a accidentat în derby-ul cu Dinamo, din campionat și nu va fi inclus în lot pentru ultimele două partide.

Muniru va pleca astfel în Ghana, țara sa natală, unde obișnuiește să petreacă Sărbătorile de Iarnă. Anul trecut, Muniru a dăruit un camion de alimente familiilor nevoiașe din Ghana.

Muniru s-a antrenat separat în aceste zile, la noua bază de pregătire din Berceni. Mijlocașul adus de la CFR a postat și două imagini și un mesaj pozitiv: „Sunt refăcut aproape sută la sută. Nu mă opresc nici pe această vreme. 2016 a fost un an bun. 2017 va fi grozav. Forza Steaua!”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?

Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!

Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara

Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani

Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen