Preşedintele Ligii sare în apărarea agresorului lui Galamaz! "Nu este o pedeapsă uşoară! Ce vreţi, să-l condamne la moarte?"
Suporterul care în luna octombrie 2011 a intrat pe teren în timpul partidei Petrolul Ploieşti - Steaua şi l-a lovit cu pumnul pe fotbalistul George Galamaz a fost condamnat, joi, la trei ani de închisoare cu suspendare de Tribunalul Prahova, sentinţa putând fi atacată cu apel.
Preşedintelui LPF această pedeapsă i se pare a fi una corectă, ba chiar destul de drastică.
"Au judecat bine, ce vreţi, să-l condamne la moarte? Putea să-i dea 5-6 luni în spatele gratiilor, dar în condiţiile actuale la prima greşeală va sta încă 3 ani. Gândiţi-vă că 50 de mii de ron costă o casă. Nu e o pedeapsă uşoară.
Nu am studii juridice aşa că nu mă pot pronunţa dacă este corectă sau nu. Oricum am înţeles că nu e o pedeapsă definitivă. Când se va da pedeaspa definitivă mai vorbim.
Pentru un singur pumn a luat şi bătaie, şi amendă, şi interdicţie şi Bastilia", a declarat Dumitru Dragomir la gsptv.

Preşedintele Ligii sare în apărarea agresorului de pe "Ilie Oană"! "Nu e o pedeapsă uşoară! Ce vreţi, să-l condamne la moarte?"

















Proasta natie mai suntem
Mitica, noi stiam ca esti prost si *, dar nu si cretin ! Dupa parerea mea, trebuia sa faca puscarie, pe bune, fara sa-i dea si amenda ! Asa, l-au iertat, omul plateste amenda si e bine mersi ! Judecata asta, nu-i sperie pe alti eventuali dezaxati ! Retrage-te, esti senil, gata, valea !
Bai frate,prost e Dragomir asta...El spune contrariul asteptarilor ca sa se mai afirme si el cu ceva..Nu el a dat legea huliganilor?* puuulllaaaa noastra Mitica-minte-mica
Asta inseamna ca toti care au lovele pot sa faca ce vor in tara asta!Taticu stiti vorba aia,,corb la corb nu-si scoate ochii,,!Asa si cu Corleone!
pe bune chiar sinteti dezaxati mintal,trebuia sa faca puscarie sau nu trebuia insa dragomir are dreptate de aceasta data ce vroiati sa fie condamnat la moarte,parerea mea ca trebuia sa faca un an de inchisoare cu executare si fara ii mai fie data vreo amenda asta ca sa impac si capra si varza adica…
@Aristotel: idiotule vezi k a facut 3 luni
daca era corectitudine in tratarea cazului, toti participantii la acel "duel" inclusiv jucatorul stelei considerat erou trebuiau judecati pentru comportament huliganic.V ise pare normal cum a reactionat si cum a tabarat pe acel individ care ,practic fugea si nu mai avea de gand sa atace pe…