Poveste

Acum, iarna, când fotbalul nostru îşi îndeasă peste urechi o căciulă pe care bâzâie o muscă de hazna, parcă a sosit şi vremea unor poveşti la gura sobei. De fapt, tot fotbalul este până la urmă o poveste.

    Eu mă încăpăţânez să lipesc happy-end-ul uneia începută acum 39 de ani, dar nu reuşesc, aburii ei risipindu-se fără ca să-i pot captura. E vorba de un reportaj cu Rică Răducanu, în locuinţa mamei sale. Era vacanţă, ca şi acum. Într-o casă micuţă, curată ca un pahar, Rică se lipise de sânul mamei, şugubăţ şi volubil, cum îl ştim. O adusese cu sine pe Ştefania, logodnica şi viitoarea nevastă. Îl mai invitase şi pe Mazurakis, un grec din părinţi refugiaţi, înaintaş de succes în tricoul Rapidului. Veselie, antren, Rică descifra nişte scrisori de la admiratori ce-l bombardau cu dragostea lor, cerând în schimb autografe. Mazurakis îngâna melodii greceşti. Din curtea cu uluci înalte ne hămăia un căţel cât o minge de fotbal care se voia fioros fără să reuşească, sub numele delicat de Pufi.
 
    Mărturisesc că aş vrea să reunesc eroii mei după atâta amar de vreme, dar e în zadar. Consilierul pe probleme de sport al primăriei, Rică Răducanu, e ocupat. Mazurakis, strămutat la casa lui în Grecia, revine rar şi imprevizibil. Mama e în pragul glorioasei vârste de 99 de ani. Evident, Pufi a dispărut, ca şi casa de altfel, sub buldozere. S-a născut între timp Cătălin, fost fundaş de nădejde, dar şi el e greu de abordat, robotind prin Ţările Arabe, remorcat de Olăroiu. Doamna Necula, soţia, e pensionară. În cinstea fostului portar, un simbol al marelui fotbal hazliu, şi în onoarea mamei, gata să pună talpa peste un secol de viaţă, aş dori să întregesc vechiul reportaj. Rică, ai cuvântul!