Pițurcă, un nou atac direct la Becali: cele 10 milioane „investite” între 2000 și 2003 ar fi, de fapt, 4,2 milioane de euro. „Gigi minte! Eu l-am adus… Voia să ajungă persoană publică”

Pițurcă, un nou atac direct la Becali: cele 10 milioane
  • Publicat:
  • Actualizat:

Războiul dintre Gigi Becali și Victor Pițurcă parte departe de a fi încheiat, chiar dacă patronul FCSB a trimis doar lovituri indirecte spre fostul selecționer în timpul conferinței de presă organizată marți, când a adus în susținerea sa și documente care, conform spuselor sale, dovedeau că a investit aproximativ 10 milioane de euro la Steaua, în perioada 2000-2003.

Victor Pițurcă spune însă că Becali nu spune adevărul și că sumele investite de fapt în perioada respectivă sunt cu 50% mai mici. Mai exact, Becali ar fi creditat Steaua cu 4,2 milioane de euro.

În plus, Piți a oferit și alte detalii despre modul în care a fost rupt clubul.

„Contractul era așa: dacă se face societate pe acțiuni, așa cum s-a dorit, și era de acord toată lumea așa se întâmpla. În funcție cu câți bani veneai, atâtea acțiuni aveai. Ei bine, Gigi nu a vrut treaba asta. Eu am semnat, am fost de acord. Nu am fost prezent, nu trebuia să fiu. S-au încercat mai multe (n.r. variante de preluare a echipei), dar nu s-a reușit.

Dacă ar fi fost așa, ce făcea Gigi Becali? Că și așa au fost pe acolo câteva momente penibile. Asta e suma reală (n.r. plătită de Becali – aproximativ 4,2 milioane de euro), cu care toată lumea a fost de acord. Eu spun încă o dată. La această adunare generală, generalii s-au ridicat și au plecat, iar domnul Păunescu a avertizat că dacă se mai aud certuri în sală se ridică și pleacă.

După această adunare generală, domnul Păunescu nu a mai vorbit cu nimeni. Eu eram cu echipa în cantonament, l-am susținut pe Gigi. Regret că l-a susținut. Pe urmă am plecat cu echipa prin strănătate și Gigi a făcut actele. Nu am știut eu că a făcut-o greșit. Că nu a făcut corect societatea, că nu a luat corect palmaresul. Noi am fost siguri că antrenăm Steaua. Sau credeți că dacă judecătoria nu-i dădea dreptate lui Talpan, noi tot așa credeam.

Asta nu e semnătura mea. Nu are nicio legătură cu semnătura mea. Nu e semnătura mea! (n.r. pe actul extrajudiciar). Aveam 4%, dar nu cred că e semnătura mea. Eu nu am fost de acord pentru nimic în lume. Domnul Păunescu e foarte meticulos, nu ar fi făcut nimic în afara legii pentru nimic în lume. Dacă nu era George Becali, dispărea Steaua. Păi, cum să zicem asta? Eu l-am adus pe Gigi, am mers ușor-ușor, el voia să ajungă persoană publică, că ăsta era scopul lui. În primul an el a dat 700.000 de dolari. Al doilea an, 2001-2002, a dat 500.000 și în al treilea an 3 milioane de euro

[…] Minte (n.r. când spune că Pițurcă și-a cerut înapoi banii investiți). Ă‚ia erau banii care mi se cuveneau ca salariu, pentru că am antrenat”, a declarat Victor Pițurcă la Digi Sport.
 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen