Petrolul are din nou sponsor pe piept. Un brand uriaș la nivel mondial bagă bani în clubul din Ploiești

Petrolul are din nou sponsor pe piept. Un brand uriaș la nivel mondial bagă bani în clubul din Ploiești
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul și Opel au ajuns la un acord pentru prelugirea contractului de sponsorizare, anunță site-ul oficial al grupării ploieștene

În ianuarie 2014, producătorul german de automobile decidea să-și alătura imaginea cu una dintre cele mai iubite echipe din România. Parteneriatul a fost testat printr-un contract care s-a întins doar pe 6 luni, cu posibilitatea de prelungire. În această vară, cele două părți s-au așezat din nou la masa negocierilor. Discuțiile au fost destul de intense, astfel că la meciul cu „U” Cluj, din Cupa Ligii, „lupii” au jucat fără niciun sponsor pe piept. Până și în fotografia de prezentare a lotului tricourile au fost simple.

Până la urmă, Petrolul și Opel au ajuns la un acord, iar meciul cu FC Brașov a fost primul din acest sezon în care sigla Opel a apărut pe pieptul tricourilor de joc: „FC Petrolul și Opel au oficializat continuarea contractului ce a debutat în luna ianuarie a acestui an, astfel că sigla renumitului brand automobilistic va apărea în continuare pe tricourile de joc ale fotbaliștilor ploieșteni. Noua înțelegere vine în completarea naturală a colaborarii și se va derula pe durata actualului sezon, Opel și FC Petrolul Ploiești dorindu-și ca împreună să continue seria rezultatelor remarcabile, așa cum s-a întâmplat încă din primul moment.

Parteneriatul are la bază strânsa relație dintre cele două branduri, unite de profesionalismul și dorința comună de a trece peste toate obstacolele și de a reveni în forță. Odata cu debutul în noul sezon al Ligii 1, care se va produce duminică seară, la Brașov, jucătorii petroliști vor evolua cu sigla Opel pe tricourile oficiale de joc, ca și în stagiunea precedentă”, se arată în comunicatul postat pe fcpetrolul.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa tatălui fetei
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa…
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup