Pandurii, la doar un punct de lider în Liga 1. Iordănescu rămâne cu picioarele pe pământ: „Obiectivul nu se schimbă!” Mesajul pentru jucători

Pandurii, la doar un punct de lider în Liga 1. Iordănescu rămâne cu picioarele pe pământ:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Formația Pandurii Târgu Jiu a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa ASA Târgu Mureș, golurile fiind marcate de Nicoară (9) și Hora (79)

După meci, tehnicianul gazdelor, Edi Iordănescu și-a felicitat jucătorii pentru prestație, dar le-a și atras atenția că n-ar fi trebuit să cedeze inițiativa după ce au luat avantaj pe tabelă.

Deși formația sa a urcat pe podiumul Ligii 1 și s-a apropiat la un singur punct de liderul Astra, Iordănescu a precizat că obiectivul echipei rămâne calificarea în play-off.

Felicit jucătorii pentru determinare și pentru modul în care au stat aproape de adversari.

Sunt puncte foarte mari pentru noi, pentru că le-am obținut împotriva unor adversari de calibru ai competiției noastre. Am fost pragmatici în prima repriză și am marcat atunci când am avut posibilitatea. Am gestionat bine momentele decisive.

În partea secundă am făcut de multe ori pasul înapoi, ceea ce nu e bine, am coborât centrul de greutate al jocului prea jos, ceea ce nu e bine. Am absorbit însă bine presiunea.

Eu cred foarte mult în acest grup de jucători. Ne e foarte greu să jucăm departe de casă, dar muncim și sperăm să fim și mai productivi în joc în viitor.

Este important să rămânem echilibrați și vom vedea unde ne duce timpul. Obiectivul rămâne același: calificarea în play-off”, a declarat Edi Iordănescu după meci.

1-0: Nicoară a înscris cu un șut de la marginea careului.

2-0: Hora a stabilit scorul final cu un șut din opt metri.

În minutul 89, de la ASA Târgu Mureș a fost eliminat Luis Pedro pentru un fault la Munteanu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Traian Băsescu a așteptat ani de zile acest moment. DECIZIE DEFINITIVĂ: Nu e nimic la voia întâmplării
Traian Băsescu a așteptat ani de zile acest moment. DECIZIE DEFINITIVĂ: Nu e nimic la voia întâmplării
"Avea dureri crunte" - Pacient din Timișoara cu cancer, mort după o operație REUȘITĂ! Uluitor ce s-a întâmplat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…