Olăroiu vorbește fără perdea despre dubla de vis Steaua – Rapid. „Erau teribili în atac”. Cu ce compară meciurile cu trupa lui Răzvan Lucescu și explicația unei fotografii care a făcut înconjurul Europei

Redactor:
Andru Nenciu
Olăroiu vorbește fără perdea despre dubla de vis Steaua - Rapid.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-un interviu exclusiv pentru Adevărul, Cosmin Olăroiu, antrenor în prezent la Al Ahli Dubai, a vorbit cu jurnalistul Amir Kiarash despre dubla de vis Steaua – Rapid (1-1 / 0-0) din sferturile Cupei UEFA din 2006, confruntare la finele căreia Rădoi și colegii săi au pătruns în semifinale, dar au fost eliminați de gruparea britanică Middlesbrough.

DESPRE STILUL ECHIPEI SALE

La Steaua era o trecere de la jocul foarte spectaculos la o organizare foarte bună. Această organizare ne-a ajutat, mai ales că, de multe ori, am avut adversari mai puternici decât noi în Cupa UEFA. În fotbal, organizarea îți dă posibilitatea să dai puține șanse adversarului și să recuperezi mai repede mingea. Să ai mingea cât mai mult. La momentul respectiv, ne doream să avem și un joc spectaculos, dar și unul organizat, lucru pe care nu-l reușeam întotdeauna. Noi, însă, am continuat pe drumul nostru și, la un moment dat, muncind zi de zi, n-ai cum să nu reușești. Aveam însă nevoie de o confirmare a muncii noastre printr-un rezultat pozitiv. Rezultat pozitiv care a venit la Sevilla.

DESPRE PREMONIȚIA DE DINAINTEA TRAGERII LA SORȚI

Înainte de tragerea la sorți, chiar am zis că o să picăm cu Rapid. Ironia sorții, nu? De obicei, așa se întâmplă. Și, oricum, cred că a fost mai bine pentru fotbalul românesc. S-a creat o stare de entuziasm care cu greu se va regăsi pe viitor. Țin minte că atunci, peste tot în România, se vorbea despre Steaua și Rapid. A fost ceva comparabil cu ce trăisem în copilărie. Mergeam la școală cu un radio portabil ca să urmăresc meciurile Craiovei, atunci când s-au calificat și ei în semifinalele Cupei UEFA

DESPRE CUM PERCEPEA TRUPA LUI RĂ‚ZVAN LUCESCU

O echipă foarte bună. Jucau un 3-4-3, cu Buga – Moldovan – Niculae, care erau teribili în atac și mai ales pe contraatac. Aveau însă mari probleme în zonele laterale, pe linia de fund. Am știut să speculăm bine lipsurile lor. Urcau mult Bădoi și Stancu și lăsau spații mari, iar stoperii Rada și Marius Constantin nu reușeau să le acopere. Tocmai de aceea, pe dreapta, în zona lui Rada, viteza lui Nicoliță putea face diferența.

DESPRE POZA SURPRINSĂ‚ DE FOTOREPORTERUL PROSPORT, COSMIN MOȚEI

El fusese jucătorul meu la Poli Timișoara și un caracter fantastic. Nu mai știu ce i-am spus exact, dar l-am încurajat. Țin minte că am fost în cabina celor de la Rapid. Le-am spus că așa e fotbalul, că acum ne-am calificat noi, dar echipele au fost egale. Am insistat că meritul lor e la fel de mare ca al nostru și că ei au jucat fantastic și în tur, dar și în retur. Le-am zis că, prin prestația lor în ambele partide, rapidiștii au făcut ceva fantastic pentru fotbalul românesc.

DESPRE AFIRMAȚIA LUI LUCESCU JR. FOSTUL ANTRENOR DE LA RAPID SPUSESE PENTRU ADEVĂ‚RUL CĂ‚ NICULAE ȘI COLEGII LUI I-AU DOMINAT PE STELIȘTI ÎN 3 din 4 REPRIZE

E părerea lui. Cred că cel mai important era să te califici. Probabil, Răzvan s-a referit că noi am fost mai buni în prima repriză din meciul tur. Noi, în Giulești, am știut să gestionăm presiunea începutului de joc. Iar în retur, am jucat cu un calm formidabil și i-am pus în dificultate pe rapidiști. Apoi, ce înseamnă să fii peste o echipă? De multe ori, poți controla un meci prin posesie sau îl poți controla prin poziționare. Cred că noi, în ambele meciuri, am controlat jocul și am obligat adversarul să evolueze cum vrem noi. Steaua a controlat dubla cu Rapid prin poziționare. Noi am fost foarte inteligenți în modul de a interpreta jocul. Am rămas compacți și atunci când atacam pentru a preveni contraatacul Rapidului, care era formidabil.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…