„Nu poți să spui așa ceva”. Rednic a pus piciorul în prag după ultimele critici care i s-au adus

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic a acordat un interviu pentru LPF în care a vorbit despre modul în care a stabilit obiectivul încă de la preluarea echipei, deși locul șase, ultimul care duce în play-off, pare departe acum.

„Puriul” a recunoscut că numele clubului l-a obligat să susțină că obiectivul este calificarea în play-off:„Rămân surprins că spun unii că m-am hazardat atunci când am zis de play-off. E Dinamo! Ce puteam să zic? Că încep reconstrucția echipei pentru anul viitor? Sau haideți să evităm retrogradarea? Nu poți să spui așa ceva când ești la Dinamo. Eu așa am gândit și de multe ori mi-a reușit. Am pus un obiectiv, care ar trebui să fie obiectivul lui Dinamo. Nu puteam să pun obiectiv evitarea retrogradării sau obținerea locului 7. Matematic sunt șanse, diferențele sunt mici, nu sunt echipe care să domine campionatul. Se joacă! Eu cred că până la urmă o să ne calificăm în play-off”, a declarat Mircea Rednic.

Dinamo a dat afară doi jucători azi, pe Jaime Penedo și Armando Cooper, iar Rednic admite că mai are nevoie de mult timp pentru a pune a punct o echipă cu care să tragă speranțe că poate ajunge în play-off: „În primul rând aș avea nevoie de timp, dar asta nu se poate. La fel și cu jucătorii. E o perioadă în care nu poți să găsești jucători buni. Mi-aș fi dorit să se amâne etapele care au mai rămas. Să vină o zăpadă și să amânăm. Ar fi bine, pentru că aș forma echipa, aș pregăti echipa în felul meu și lucrurile ar fi mult mai bune. În situația în care suntem noi acum, am mai făcut câteva schimbări. Au venit câțiva jucători, dar care știam că nu ne pot ajuta decât în primăvară, după ce vom reuși să-i pregătim”, a mai spus Rednic.

Dinamo se află pe locul 11, după 19 etape în care a strâns 19 puncte, fiind la 8 puncte de ultimul loc din Liga 1 Betano și la 8 puncte de Astra, echipa de pe locul 6.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci Ion Creangă
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen