Noi negocieri între Steaua și Pandurii în legătură cu transferul lui Breeveld. Discuțiile sunt avansate, dar gorjenii nu par dispuși să lase la preț

Noi negocieri între Steaua și Pandurii în legătură cu transferul lui Breeveld. Discuțiile sunt avansate, dar gorjenii nu par dispuși să lase la preț
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Steaua continuă campania de achiziții. După „înregimentarea” lui Lemnaru, oficialii campioanei vor să întărească și punctul nevralgic al echipei: mijlocul terenului. Șefii grupării din Ghencea s-au întâlnit din nou luni cu oficialii Pandurilor pentru a stabili în ce condiții poate fi adus Nicandro Breeveld (27 de ani) sub comanda lui Gâlcă.

Plecările lui Bourceanu și Pintilii au transformat Steaua într-o formație extrem de vulnerabilă, fundașii campioanei fiind expuși mult mai des decât în perioada în care foștii căpitani îndeplineau rolul de mijlocași defensivi ai echipei. Conștienți de problemele pe care le întâmpină, oficialii din Ghencea au încercat în ultimul timp să întărească formația în această zonă, însă țintele – Anton și Breeveld – sunt doi fotbaliști al căror preț este considerat exagerat.

În ultima săptămână, s-a discutat intens despre venirea olandezului în Ghencea, la varianta Anton Steaua renunțând pentru moment. În cazul lui Breeveld, diferența dintre cerere și ofertă a fost una prea mare, dar cele două părți continuă să poarte negocieri. Luni a avut loc o nouă întrevedere între oficialii campioanei și cei ai gorjenilor, anunță www.digisport.ro, dar nici de această dată nu s-a ajuns la un compromis. Mai exact, în acest moment Pandurii au acceptat să scadă din pretențiile inițiale, transmițându-le steliștilor că sunt dispuși să îl cedeze pe Breeveld în schimbul sumei de 500.000 de euro. Steliștii nu vor să dea, în schimb, mai mult de 300.000 de euro, sumă considerată a fi prea mică, mai ales că Gaz Metan (fosta echipă a lui Breeveld) deține încă 20% din drepturile federative ale fotbalistului, notează sursa citată.

Totuși, există șanse mari ca în zilele următoare să se ajungă la un acord, existând o serie de semnale în acest sens. Steaua nu are o altă variantă de rezervă în cazul în care discuțiile vor intra în impas, Gâlcă a admis că îl vrea pe jucător, iar acesta din urmă și-a dat acordul pentru a îmbrăca tricoul roș-albastru. Un alt argument în favoarea unei mutări este reprezentat de faptul că închizătorul nu a fost folosit în prima etapă, cu CSU Craiova. Oficial, s-a invocat o accidentare, însă unele zvonuri susțin că Steaua le-a pus în vedere celor de la Pandurii să îl protejeze, pentru a-l avea apt pentru meciurile din preliminariile Ligii. „Nu e vorba de altceva, Breeveld e accidentat. Sper să îl am la dispoziție pentru partida din etapa viitoare. E adevărat, cei de la Steaua sunt interesați de el, dar nu s-a ajuns la vreun acord. Dacă se mai discută și se pun de acord asta e, dacă nu, îl aștept la antrenamente„, a explicat tehnicianul gorjenilor, Petre Grigoraș, în interviul de după partida din prima rundă.

2 goluri în 26 de meciuri pentru Pandurii a reușit mijlocașul olandez cu origini surinameze

Breeveld se află de 4 ani în România, unde s-a adaptat excelent. Jiul Petroșani a fost prima echipă la care a fost legitimat în țara noastră și, după numai 15 meciuri și 4 goluri în liga a IV-a, el a fost remarcat de prim-divizionara Gaz Metan Mediaș, formație la care a debutat în Liga 1. Cu ardelenii, Breeveld a ajuns până în play-off-ul Europa League, el marcând și singurul gol al medieșenilor împotriva echipei FK Austria Viena. În 2013, fotbalistul l-a urmat pe Cristi Pustai la Pandurii, unde a evoluat în preliminariile și în grupele Europa League (11 meciuri, toate ca titular. A marcat și un gol).

  • De-a lungul timpului, între Steaua și Pandurii au avut loc mai multe transferuri. Chiricheș, Pintilii, Răduț  Martinovic și Gabi Matei sunt doar câțiva dintre jucătorii care au evoluat la ambele echipe.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani