Nistor a sărit public la gâtul lui Petrescu, Iuliu Mureșan a reacționat. Poziția conducerii CFR-ului: „Asta să fie clar!”

Nistor a sărit public la gâtul lui Petrescu, Iuliu Mureșan a reacționat. Poziția conducerii CFR-ului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, a avut un discurs diplomat când a fost întrebat despre modul în care au fost percepute în Gruia declarațiile tari ale lui Dan Nistor la adresa lui Dan Petrescu.

Nemulțumit de statutul pe care-l are la liderul Ligii 1, fostul căpitan al lui Dinamo și-a strigat nemulțumirea în public, și-a arătat dezamăgirea față de modul în care e tratat de Dan Petrescu, dar conducătorul a încercat să „dezamorseze” situația tensionată creată de mijlocaș: „M-a mirat puțin. Nistor a fost adus la dorința noastră, noi l-am vrut. A venit mai târziu, n-a fost de la început, dar are aproape 1.000 de minute jucate. N-avem ce să-i spunem. E un jucător bun, pe care ne bazăm, care a jucat și o să mai joace. Am vorbit puțin cu el, o să mai vorbesc. E într-o eroare dacă a spus lucrurile acelea. Dan Petrescu îl pregătește, se poartă egal cu el, ca și cu toți jucătorii. Când consideră că merită, atunci va juca. Jucătorii joacă după cum se pregătesc. El Se antrenează bine, dar e concurență. O să-i vină rândul. E un jucător bun, pe care ne bazăm, nu va face obiectivul unui transfer sau împrumut.

E într-o eroare el și va trebui să am o discuție cu el. Cu mine n-a avut discuții, nici el, nici altcineva. Orice jucător poate fi subiectul unui transfer dacă ne convine nouă, dar nu vrem să scăpăm de el. Să fie clar. El a mai avut de-a lungul timpului declarații speciale…”, a spus Iuliu Mureșan, la Digi Sport.

Evident, situația este mai greu de gestionat decât lasă Iuliu Mureșan să se vadă. Recunoscut pentru duritatea sa și pentru că nu acceptă derapaje din partea fotbaliștilor, cu atât mai puțin critici în public, Dan Petrescu a transmis, deja, că nu se mai bazează pe mijlocașul adus de la Dinamo la schimb cu Nascimento.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…