Nicolae Dică, prezentat OFICIAL de FCSB, alături de „principalul” Viorel Tănase. Promisiunea pentru fani și cu ce jucători pleacă Dică în cantonament. Tehnicianul mai așteaptă încă trei transferuri. VIDEO

Nicolae Dică, prezentat OFICIAL de FCSB, alături de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Dică își începe oficial mandatul de antrenor principal al FCSB, iar tehnicianul a vorbit în premieră într-o conferință de presă din noua funcție.

FCSB va pleca astăzi în primul cantonament al verii, în Slovacia, iar Dică va avea sub comandă 22 de jucători, printre care se numără fundașii Junior Morais și Ionuț Larie, dar și trei nume surpriză: Toma Niga, Paul Szecui și Daniel Benzar.

Din lotul deplasat de FCSB vor lipsi jucătorii convocați la echipa națională (Niță și Pintilii), dar și Denis Alibec, care s-a accidentat în cantonamentul selecționatei. Constantin Budescu și Filipe Teixeira sunt așteptați și ei în cantonament în zilele următoare, după oficializarea mutărilor de la Astra.

Nicolae Dică a precizat că mai așteaptă perfectarea a încă „trei transferuri”, fără însă să ofere mai multe detalii.

Pentru mine este o onoare că am venit la această echipă. Mi-am dorit din tot sufletul. Nu credeam că se va întâmpla atât de repede, dar mă bucur și voi munci cât voi putea de mult pentru a-mi putea îndeplini obiectivele. Voi munci din dragoste pentru acest club, pentru că aici am jucat ani de zile și am lucrat și ca antrenor secund.

Pot să vă promit că echipa și jucătorii vor da totul pe teren cât timp eu voi fi antrenor, iar atitudinea lor va fi ireproșabilă.

Mi-ar fi plăcut să am tot lotul la dispoziție încă de la început, dar nu cred că este o problemă acest lucru. Mai așteptăm doi, trei jucători, însă nu e o problemă dacă vor veni mai târziu, în trei, patru, cinci zile.

M-am gândit atunci când am primit oferta, pentru că am avut un grup unit la SCM Pitești și mi-a fost greu să mă despart. Dar a venit oportunitatea de a semna cu Steaua, care însemna foarte mult pentru mine. M-am consultat cu familia. Am petrecut un an și jumătate ca antrenor secund la Steaua, cunosc foarte bine clubul, chiar dacă lotul de jucători s-a schimbat în mare măsură față de atunci.

Știu unde am venit și sunt sigur că voi avea capacitatea de a gestiona aceste lucruri (n.r. relația cu Gigi Becali). Nu știu ce s-a întâmplat în treucut, dar sunt sigur că vom avea o colaborare bună […]

E foarte important ceea ce vom aduce. În funcție de jucătorii avuți la dispoziție voi alege și sistemul de joc. Steaua a folosit multe sisteme în ultimul timp, dar cel mai des a fost 4-2-3-1, iar acest sistem îmi place și mie”, a declarat Nicolae Dică.

Alături de Dică a fost prezentat și antrenorul principal din acte al vicecampioanei, Viorel Tănase.

Sunt onorat și în același timp fericit că am ajuns la cel mai titrat club din România. Vreau să le mulțumesc lui Nic (n.r. Dică), lui MM (n.r. Stoica), pentru această șansă. Sunt conștient că am ajuns la un club mare, cu obiective importante și sper să avem rezultate împreună„, a declarat Viorel Tănase.

Cei 22 de jucători prezenți la vizita medicală a FCSB:

  • Toma Niga, Edi Stăncioiu,  Marian Pleașcă, Mihai Bălașa, Gabriel Simion, Lucian Filip, Ionuț Larie, Alexandru Tudorie, Florin Tănase, Marko Momcilovic, Vlad Achim, Vlad Mihalcea, Ovidiu Popescu, Fernando Boldrin, William De Amorim, Harlem Gnohere, Gabi Enache, Dennis Man, Daniel Benzar, Junior Morais, Mario Mihai, Paul Szecui

Lotul FCSB va pleca în acastă seară spre Slovacia, acolo unde va efectua primul turneu de pregătire până pe 22 iunie. Al doilea cantonament al verii este programat în Olanda, la Apeldoorn, între 25 iunie și 8 iulie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…