Albin și Geraldo au adus liniștea pe „Ilie Oană” înaintea meciului cu Dinamo. Petrolul – ASA 2-0

Albin și Geraldo au adus liniștea pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul s-a impus pe propriul teren cu scorul de 2-0, contra celor de la ASA Târgu Mureș, după reușitele lui Albin (minutul 16) și Geraldo (minutul 21). Petrolul continuă forma bună din ultimele etape, neprimind gol de 595 de minute, asta în timp ce ardelenii lui Pustai au ratat șansa de a ocupa locul trei la finalul etapei 15 a Ligii 1. Gabi Mureșan a revenit pe teren după ce Comisia de Recurs a decis să anuleze decizia celei de Disciplină, care l-a suspendat 16 etape. Fanii l-au huiduit constant pe acesta, iar comentatorii partidei au luat o decizie cel puțin surprinzăoare. Mureșan a fost, vreme de 90 de minute, „numărul 6”, iar cadrele cu el au lipsit aproape cu desăvârșire.

22:23 FINAL DE MECI Petrolul se impune fără probleme în fața promovatei ASA Târgu Mureș și se menține pe locul al treilea în clasamentul Ligii 1″ href=”http://www.prosport.ro/clasament/”>clasamentul Ligii 1. Vă reamintim faptul că echipa lui Pustai nu a avut cel mai bun meci din acest sezon. A evoluat în 10 și a avut când și când posesia, dar nu a pus deloc în pericol poarta lui Pecanha, astfel că trebuie să se mulțumească cu locul 5 la finalul etapei cu numărul 15.

Eu vă mulțumesc pentru atenție, sper ca Adrian Costeiu să nu fi răcit și ne citim și cu altă ocazie. O seară frumoasă!


22:18 Spuneam că vor fi multe cartonașe. Și au fost. Inevitabilul s-a produs, iar finalul partidei îl surprinde pe Bejan mergând la vestiare, după ce a văzut cel de-al doilea cartonaș galben în minutul 89 al partidei. Albin a executat lovitura liberă obținută de Pastorini. Cu mult, mult peste poarta lui Stăncioiu.


10:04 Zicu era cât pe ce să dea prima pasă de gol pe „Ilie Oană”. Pentru ASA Târgu Mureș. Dar scorul de pe tabelă rămâne neschimbat: 2-0 pentru Petrolul. Suntem în minutul 75. Încă puțin și gata. Adrian Costeiu, sperăm că mai reziști. Finalul meciului aparține ardelenilor, care în continuare ne demonstrează că sunt în joc, dar nu reușesc să facă mare lucru cu posesia. Și ne exemplifică asta Henrique, care trimite în brațele lui Pecanha o minge numai bună de a fi scoasă din plasa porții.


22:00 Gigi Mulțescu era pregătit pentru ultima schimbare, Geraldo strânge însă din dinți și revine pe teren. Suporterii înjură de zor pentru intrarea nu tocmai fair-play a lui Zicu asupra căpitanului Petrolului. Și dacă înainte erau multe faulturi, imaginați-vă tensiunea de pe teren în momentul de față. Se fluieră obsesiv pentru a se acorda fie un cartonaș, fie pentru ca un anumit jucător să fie avertizat verbal.


21:51 E frumos să mergi în deplasări în lunile noiembrie, decembrie și februarie. Pentru că nu știi niciodată dacă frigul va fi acompaniat și de ninsoare. Ei, se pare că astăzi, „norocul” de la ProSport poate să facă și oameni de zăpadă. Dar după ce încântă cu o cronică a meciului. Este minutul 68, iar cea de-a doua repriză se poate încadra cu ușurință în cea mai nespectaculoasă de până acum din Liga 1. Foarte, foarte puține faze de gol. Sunt, în schimb, modificări. Gigi Mulțescu a făcut-o pe cea de-a doua, și l-a introdus pe Mustivar în locul lui Teixeira.

De cealaltă parte, Zicu oferă o mostră de „Iată de ce nu trebuia să îmi scandați numele”. I-a aplicat căpitanului Geraldo o talpă în careu și doar norocul l-a salvat pe acesta să scape fără o accidentare gravă. Cei doi au avut un schimb de replici nu tocmai bun pentru cei sub 18 ani. Pentru ei, probabil că și-au spus că nu s-au mai văzut de foarte mult timp și că le-a fost dor. Și, cum ne așteptam, intervine echipa medicală, iar Geraldo nu pare a mai putea să continue meciul.


21:49 Adrian Costeiu ne spune și cum a fost primit Zicu de fani. Surprinzător, nu? 11 meciuri, niciun gol, nicio pasă de gol. Și totuși i se strigă numele. Cine ar fi crezut?


21:46 Din minutul 57, ASA rămâne fără schimbări. Zicu și Voiculeț intră pe teren în locul lui Bumba și Gorobsov. E interesant cum îl vor primi pe Zicu suporterii Petrolului. Acesta se află în litigiu cu formația lui Gigi Mulțescu, pentru care a avut o evoluție mult sub așteptări sezonul trecut, părăsind echipa după ce nu a reușit să marcheze niciun gol în perioada în care Răzvan Lucescu i-a oferit acestuia încredere din plin. Dar până la urmă a avut o prezentare de toată frumusețea. Nu ca a lui Mutu, dar pe aproape.

Goga, în minutul 57, a șutat puternic de la 30 de metri și l-a evidențiat pe Pecanha, care a trimis mingea în corner. Frumoasă faza, nu avem ce spune. Al 7-lea șut e cu noroc pentru Goga în acest meci.


21:40 Are cineva deja-vu? Că noi sigur da. Repriza secundă a început la fel ca prima. Doar că acum Claudiu Bumba a simulat grosolan în careu, în speranța că va obține o lovitură de la 11 metri. Și într-un moment în care, dacă ar fi continuat acțiunea în careu, ar fi reușit să pună în pericol poarta lui Pecanha. Așa, a văzut doar cartonașul galben. Și pentru că lucruri interesante nu se întâmplă momentan, se împart avertismente mai degrabă, vă ofer una dintre cele mai reușite poze ale partidei. Creditul îi aparține luI Alexandru Hojda. E cu „numărul 6”, așa cum îi spun comentatorii LookTV lui Mureșan.


21:35 A început cea de-a doua repriză, s-a făcut și mai frig și parcă mulțumim frumos Ligii Profesioniste de Fotbal că mai sunt doar două etape în Liga 1 până la pauza competițională. Să vedem dacă Pustai a reușit să schimbe ceva în jocul elevilor săi, după ce în prima repriză au început curajos, dar nu au mai reușit să reprezinte un pericol din niciun punct de vedere după ce Albin a deschis scorul, iar Geraldo l-a majorat.

Henrique, fostul coleg de echipă al lui Cristiano Ronaldo, intră pe teren în locul lui Axinte. El e la ASA Târgu Mureș, Ronaldo la Real Madrid. Nicio diferență. La Petrolul, N’Koi este înlocuit cu Nepomuceno.


21:18 FINAL PRIMA REPRIZĂ‚ Gata, centralul a fluierat finalul primei părți. Asta spre bucuria noastră, dat fiind faptul că, după marcarea celui de-al doilea gol, nu s-a mai întâmplat nimic notabil pe „Ilie Oană”. Ne citim din nou peste 15 minute. Și dacă vă întrebați de ce suporterii Petrolului strigau „Hoții, hoții”, vă anunțăm că Marius Constantin a contribuit la conflictul din tribune din acest moment.


21:07 Și dacă pe teren pare să existe o singură echipă, Petrolul, ne îndreptăm puțin atenția către suporterii echipei lui Mulțescu, care au făcut o împărțire cel puțin interesantă. Unii Steaua, alții Dinamo. Mi se pare și normal. Pe tabelă sunt cele trei puncte, iar ASA Târgu Mureș nu a reușit să pună în pericol poarta lui Pecanha. Brazilianul probabil s-a plictisit puțin în această primă repriză. Mai sunt 10 minute până la finalul ei.


21:00 Echipa lor conduce cu 2-0, suporterii Petrolului au toate motivele să fie fericiți. Adrian Costeiu a surprins bucuria de după marcarea celui de-al doilea gol al lui Geraldo. Stăncioiu pare marcat de gafa făcută. A bâlbâit puțin o minge în careu, deși în mod normal nu ar fi avut probleme în astfel de faze.


20:52 GOOOOOOL PETROLUL Cei de la ASA Târgu Mureș nu par să-și revină după primirea golului. Și ce fac? Mai primesc unul. O ieșire nu tocmai inspirată a lui Stăncioiu duce la majorarea scorului de către Geraldo, care a profitat de greșeala portarului ardelenilor. Iar dacă elevii lui Pustai nu își revin cât de curând, vom mai vedea goluri până la plecarea la vestiare.


20:48 GOOOOOOL PETROLUL În minutul 16, Tamuz l-a servit perfect pe Albin în careu, cu o pasă cu călcâiul, iar finalizarea a fost pe măsură, fără șansă pentru Stăncioiu. Meritul golului este al lui Alcenat, fără de care nu ar fi fost posibil călcâiul lui Tamuz. Petrolul conduce cu 1-0 pe ASA Târgu Mureș, după ce începutul meciului nu a fost unul reușit pentru elevii lui Mulțescu. Dar asta dovedește încă o dată faptul că posesia nu înseamnă nimic.


20:45 Abia a început meciul contra ardelenilor, că suporterii Petrolului au început deja să scandeze contra lui Dinamo, echipă pe care o vor întâlni în etapa cu numărul 16, duminica viitoare. Așa e frumos, să te gândești mereu la viitor. În prezent, cei dela Târgu Mureș par ceva mai prezenți în joc. Nu au existat, până în momentul de față, faze importante ale meciului. Dar putem să observăm cu ochiul liber faptul că ardelenii au posesia. Degeaba, dar o au.


20:36 Nu încerc să-mi dau seama ce se întâmplă între reporterii ProSport în acest moment. Înțeleg faptul că lui Adrian Costeiu îi este frig. Îi reamintesc acestuia că atunci când a venit în redacție, Cristi Scutariu era deja aici, deci știe despre ce vorbește atunci când abordează subiectul „frigul pe stadion”.

Lăsăm dramele și ne concentrăm pe meci. Tamuz, în minutul 6 al partidei, nu a reușit să deschidă scorul. A ajuns prea târziu la centrarea în careu. Se faultează mult. Mult de tot. Vom vedea multe cartonașe astăzi.


20:33 Credem că cei de la LookTV nici nu îl filmează pe Mureșan. Ne dăm seama când e el la minge după huiduieli. Meciul a început bine pentru ambele echipe, care par a se tatona momentan. Jocul se desfășoară mai mult la mijloc.


20:30 FLUIER DE START A început meciul dintre Petrolul și ASA Târgu Mureș. Rămâne de văzut ce se va întâmpla. Toți ochii sunt îndreptați către Mureșan, cel care a stat doar o singură etapă după ce l-a trimis în spital pe Raul Rusescu, jucător care încă vede dublu după faultul jucătorului ardelean. Comentatorii LookTV ne anunță că nu vor pronunța numele lui Mureșan în timpul partidei. Decizia pare una deplasată, mai ales că nu a avut el nicio implicare în tot jocul Comisia de Disciplină – Comisia de Recurs: „Suntem împotriva violenței”, și-au argumentat aceștia decizia. Suntem curioși ce se va întâmpla dacă Mureșan va marca astăzi. Nu cumva va fi implorat să vină la declarații?

În fine, să ne uităm la meci. Și să îi ascultăm pe suporterii Petrolului susținându-și echipa. Sau nu.


20:25 „Ne-am pregătit pentru a obținele cele trei puncte. E foarte important ca Mureșan să fi trecut peste incident. La prima vedere, așa pare. Rămâne să vedem pe teren evoluția lui”, a declarat Daniel Stanciu, directorul sportiv al celor de la ASA Târgu Mureș. Scurt și la obiect, că a venit la microfon un reprezentant al Petrolului. Și s-au scurtat întrebările, nu înainte de a se mulțumi frumos pentru intervenția de pe stadion.

Între timp, Adrian Costeiu este încântat de atmosfera de pe „Ilie Oană”, mai precis de muzica de pe stadion. Se mai bucură de ea încă puțin.


20:20 Atmosfera este una dezolantă pe stadionul pe care naționala va disputa primul meci oficial în 2015, contra celor din Insulele Feroe. Petrolul are suspendate cele două peluze pentru șase etape, în urma incidentelor petrecute la meciul cu Ceahlăul. Mai are încă patru partide în această formulă. Rămâne de văzut dacă va conta absența suporterilor pentru elevii lui Mulțescu.


20:15 Pentru cei mai leneși dintre suporterii Petrolului, a fost anunțat faptul că se va deschide un magazin online, de unde fanii pot achiziționa echipamente sportive cu sigla celor din Ploiești. Nu neapărat cei mai leneși, dar vine iarna și nu știu câți dintre noi suntem dispuși să înghețăm până la magazine. De remarcat faptul că Petrolul se numără printre puținele echipe din Liga 1 care știu cu adevărat să se vândă.


20:10 Astafei are parte de o primire foarte frumoasă la Ploiești din partea suporterilor ardeleni: „Respect”, au scris aceștia pentru jucătorul de 27 de ani care în 2008 a evoluat pentru ASA Târgu Mureș. Să nu uităm faptul că Astafei este unul dintre cei mai atipici fotbaliști români din campionatul intern. Ne întrebăm dacă a venit tot cu bicicleta pe frigul de afară la stadion. Până atunci, suspendat fiind, va privi din tribune meciul actualei echipe cu fosta.


20:00 Reporterul ProSport, Adrian Costeiu, a ajuns pe „Ilie Oană” și ne oferă primele informații. Aceștia sunt jucătorii care astăzi se vor lupa pentru un loc cât mai bun în clasamentul Ligii 1. Iar dacă Petrolul a avut ca obiectiv Europa League încă de la începutul acestui sezon, cei de la ASA se confruntă cu o situație neașteptată, dar frumoasă. Pot să fie pe un loc de cupe europene dacă înving în această seară echipa lui Mulțescu.

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Ipsa, Satli – Filip, de Lucas – N’Koi, Albin, Teixeira – Tamuz
Rezerve: Bolboașă, Mustivar, Beța, Nepomuceno, Mareș, Pastorini, Peteleu

ASA Târgu-Mureș: Stăncioiu – Feussi, Marius Constantin, Bejan, Sepsi – Gorobsov, Mureșan – Goga, Bumba, Hora – Axente
Rezerve: Viciu, Martins Bruno, Balaur, Velayos, Henrique, Bernando, Voiculeț


Petrolul trece printr-o formă bună în ultimele etape, reușind patru victorii și două remize, în timp ce ASA Târgu Mureș vine pe „Ilie Oană” după o serie de cinci meciuri consecutive fără înfrângere, două egaluri și trei victorii. Interesant este faptul că echipa lui Mulțescu nu a mai primit gol de 502 de minute, ultimul jucător care a reușit să înscrie în poarta ploieștenilor fiind Daminuță, în etapa a 9-a, în meciul contra Viitorului. Gigi Mulțescu și Cristi Pustai se întâlnesc astăzi pentru a patra oară în calitate de adversari pe banca tehnică. Două victorii are Mulțescu, în timp ce Pustai doar una. Ardelenii speră să facă surpriza acestui sezon pe „Ilie Oană”: „Întâlnim o echipă care a pierdut doar două meciuri în acest campionat, care a primit foarte puține goluri. Totuși, pe teren propriu a avut probleme, arătând că sunt carențe în jocul lor”, a declarat Cristi Pustai.

Mulțescu, îngrijorat de vreme, nu de meci

De cealaltă parte, tehnicianul Petrolului consideră normală o victorie împotriva celor de la ASA Târgu Mureș și nu pare să-și facă probleme în privința obținerii celor trei puncte, fiind mai degrabă îngrijorat de vreme: „Este un meci greu, pe care îl vom disputa împotriva unei echipe bune, care a demonstrat că are potențial și forță, care are jucători valoroși în componență. De un singur lucru mă tem: vremea nu ține cu noi și e posibil ca terenul să fie moale. O victorie cu ASA ar fi normală pentru noi, ar fi un rezultat care ne trebuie, jucăm acasă și trebuie să rămânem sus”, a declarat acesta în conferința de presă de dinaintea partidei.

petrolului.html#sthash.EYQca1GG.dpuf

Echipe probabile:

Petrolul Ploiești: Pecanha – Alcenat, Alves, Ipsa, Satli – Filip, de Lucas, Albin, Priso, Marinescu – Tamuz
ASA Târgu Mureș: Stăncioiu – Feussi, Bejan, Constantin, Sepsi – Hora, Bumba, Gorobsov, Zicu – Goga, Axente

Adrian Costeiu / Redactor
Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen