Negoiță îi vinde și lasă clubul să se descurce cu juniorii! Cei trei fotbaliști care sunt pe picior de plecare: „Oricum avem soluții”

Redactor:
Andrei Pal
Redactor:
Dan Mirea
Negoiță îi vinde și lasă clubul să se descurce cu juniorii! Cei trei fotbaliști care sunt pe picior de plecare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ieșirea din insolvență, Dinamo trece prin cea mai neagră perioadă a echipei. Ionuț Negoiță a anunțat că se retrage de la echipă, iar cei mai bine cotați fotbaliști vor părăsi echipa.

Ionuț Negoiță a lăsat de înțeles că trei dintre cei mai bine cotați fotbaliști din lot vor fi vânduți. Steliano Filip și Ionuț Nedelcearu, doi dintre petrecăreții echipei, vor fi cedați, în timp ce Nemec nu va rămâne în România: „Sub nicio formă nu se vrea să se vândă în masă. Filip are mulți ani la Dinamo și ar fi bine să facă un pas înainte, să treacă la alt nivel și m-aș bucura pentru el. Sunt discuții. Are deja 3 ani și Nedelcaru la Dinamo. Avem soluții. Probabil că unii jucători vor pleca. Nemec probabil că va pleca în iarnă și probabil că va pleca în străinătate”, a declarat Negoiță la DigiSport.

În schimb, Dinamo se va putea baza pe tinerii clubului, cel puțin așa suține actualul finanțator al echipei: „Oricum, avem soluții: Ciobotariu, care joacă meci de meci la Târgoviște și care e același post cu Nedelcearu. Mai avem vreo 6 jucători în Liga 2. Sunt o serie de jucători tineri care pot face pasul. Anul trecut, la juniori, am câștigat 6 sau 7 trofee din 10 posibile. Deci avem de unde să asigurăm viitorul lui Dinamo”

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup