Ne așteaptă un play-off incendiar: Dinamo, CFR și Craiova și-au asigurat „biletele” și pregătesc războiul cu Viitorul, Steaua și Astra! Cum arată clasamentul după înjumătățirea punctelor: 5 puncte între locul 1 și 6

Redactor:
Dan Mirea
Ne așteaptă un play-off incendiar: Dinamo, CFR și Craiova și-au asigurat
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj, CSU Craiova și Dinamo și-au câștigat partidele cu Viitorul, Gaz Medan, respectiv Pandurii și și-au asigurat prezența în Play-off-ul Ligii 1, ediția 2016-2017. Marea perdantă a serii a fost Gaz Metan Mediaș, care a căzut pe locul 7 și a ratat la mustață prezența în elita campionatului.

În play-off erau deja calificatea Viitorul Constanța, care și-a asigurat și titlul de campioană a sezonului regulat, Steaua și Astra Giurgiu. Trupa lui Șumudică o întâlnește pe FC Botoșani luni seară și ar putea urca până pe locul trei, în cazul unei victorii.

În play-off și în play-out, punctele echipelor vor fi înjumătățite, urmând ca echipele care au punctaj impar înainte de împărțirea la 2 să beneficieze de o ajustare în plus a punctajului (ex. 41 de puncte în sezonul regulat devin 21 de puncte în play-off).
 

Clasament play-off Liga 1 2016-2016

1. Viitorul 26 pct
2. Steaua 24 p

3. CFR Cluj 22 p
4. CSU Craiova 22 p
5. Dinamo 21 p
6. Astra 21 p
(pot ajunge la 22, în cazul unei victorii cu FC Botoșani)

Citește cronicile partidelor CSU Craiova – Gaz Metan 1-0, Pandurii – Dinamo 0-2 și CFR Cluj – Viitorul 1-0


Clasamentul la finalul sezonului regulat

1. Viitorul 51 pct.
2. Steaua 47 p
3. CFR Cluj 43 p
4. CSU Craiova 43 p
5. Dinamo 41 p
6. Astra 41 p (un meci mai puțin)
––––––––-
6. Gaz Metan 39 p
 


Pandurii – Dinamo 0-2 (Nemec 34, Nistor 85)

Echipele de start

  • Pandurii Târgu Jiu: R. Stanca – Nwabueze, C. Ene, Fl. Ilie, Bușu – Zaina (Firțulescu 37), Jeffrey – Surugiu (Hamed 72), Stana (Trifu 55), Hlistei – Negruț.
    Rezerve: L. Popescu – Firțulescu, C. Negoiță, Hamed Yasin, Tătaru, Trifu, Dodoi.
  • Dinamo:Penedo – Romera, Nedelcearu, Maric (Ceccarrelli 76), St. Filip – Busuladzic, D. Nistor – Bawab (P. Petre 59), Palic, Bumba – Nemec
    Rezerve: I. Popescu – Corbu, Rivaldinho, D. Popa, P. Petre, Dudea, Ceccarelli

CSU Craiova – Gaz Metan 1-0 (Bancu 62)

Echipele de start

  • CSU Craiova: Calancea – Dimitrov, Popov, Barthe, Briceag – Mateiu, Zlatinski, Băluță (Kelic 76) – A. Ivan, Fajic (Măzărache 69), Bancu
    Rezerve: Mingote, Kelic, Bucurică, Măzărache, R. Petre, Screciu, Manea
  • Gaz Metan: Greab – V. Crețu, Trtovac, R. Zaharia, Rugasevic (Danci 84) – Bic, Tahar (I. Cristea 77) – R. Romeo (C. Petre 60), Eric, Buziuc – Sikorski
    Rezerve: Marinescu, Buzean, Onanga, Cristea, C. Petre, Danci, Trif

CFR Cluj – Viitorul 1-0 (Deac 21)

Echipele de start

  • CFR Cluj: Mincă – Tiago Lopes, Larie, A. Mureșan, Camora – Omrani (Sorsa 52), C. Deac, Gomelt (Rus 72) – Al. Păun (Sîrbu), Bud, Nouvier
    Rezerve: Marc, Peteleu, Horj, Rus, Sorsa, Sîrbu, Nascimento
  • Viitorul: Buzbuchi – Hodorogea, Boli, Țîru, Rădoi (Casap 46)  – Benzar, Nedelcu, Purece (Ciobanu 65) – Chițu (Vână 46), Morar, Fl. Coman
    Rezerve: Râmniceanu, Dumitrescu, Ciobanu, Mladen, G. Iancu

FINAL! Avem configurația finală a play-off-ului.  Gaz Metan cade sub linie după înfrângerea de la Pitești, în fața Craiovei, scor 0-1. Dinamo urcă în TOP 6 după victoria cu 2-0 în fața Pandurilor.


22:14 GOL Dinamo! Execuție fabuloasă a lui Nistor, care înscrie cu un șut de la 20 de metri în plasa laterală a porții lui Stanca. Meciul e jucat, iar „câinii” se pot pregăti de play-off. Pandurii – Dinamo 0-2

22:11 CSU Craiova – Gaz Metan 1-0 | Bara transversală îl salvează pe Calancea, după un cap al lui Crețu


22:10 CSU Craiova – Gaz Metan 1-0 | Eric trage plasat, dar fără forță și Calancea reține


22:08 CSU Craiova – Gaz Metan 1-0 | Lovitură liberă extrem de periculoasă pentru Gaz Metan, chiar din marginea careului. Se pregătește să execute Eric de Oliveira


22:04 Pandurii – Dinamo 0-1 | Contra, forțat să facă încă o schimbare, după ce Luka Maric s-a accidentat. Intră italianul Ceccarelli


22:03 La Severin, Dinamo nu riscă nimic și le lasă pe gazde să aibă posesia, fără însă să pună în pericol poarta lui Penedo


22:00 Medieșenii se aruncă în ofensivă, însă Calancea e în zi bună și Craiova rămâne în avantaj. Oltenii pot însă profita de spațiile mari lăsate de oaspeți în apărare


21:51 GOL Craiova! Execuție superbă a lui Nicușor Bancu. Mijlocașul gazdelor catapultează balonul în vinclul porții lui Greab, cu un șut puternic de la marginea careului! Craiova ajunge la 43 de puncte, iar Gazul are nevoie de o minune pentru a mai juca în play-off. Singura variantă în acest moment pentru oaspeți e victoria


Bancu a reușit golul serii în Liga 1, cu un șut superb de la marginea careului


21:50 La Pitești, partida CSU Craiova – Gaz Metan rămâne echilibrată, cu ocazii importante la ambele părți! Acest meci a devenit cel mai interesant al serii, în condițiile în care atât CFR Cluj, cât și Dinamo conduc!


21:48 Contra mută la Severin: iese Bawab, care nu a reușit să iasă prea mult în evidență, intră Patrick Petre.


21:34 CFR Cluj – Viitorul 1-0 | S-au reluat cele trei partide! Hagi face o dublă schimbare: intră Casab și Vână, ies Rădoi și Chițu.



Deac a fost marcatorul unui gol superb, de la 16 metri, direct în vinclu FOTO Dan TĂ‚UȚAN – Mediafax


PAUZĂ‚ ÎN CELE TREI PARTIDE! Gaz Metan e marea perdantă după primele 45 de minute, însă medieșenii au nevoie de un singur gol pentru a urca din nou în TOP 6. CFR Cluj și Dinamo intră la cabine în avantaj și doecamdată sunt sigure de prezența în play-off.


21:11 Fază superbă făcută de Chițu la Cluj, care driblează doi adversari în careu, dar nu reușește să-l învingă și pe Mincă. Rămâne 1-0 pentru CFR Cluj


21:05 GOL Dinamo! „Câinii” concretizează presiunea pusă la poarta adversă în ultimul sfert de oră, iar Nemec deschide scorul cu o execuție simplă, din apropiere, având toată poarta goală în față. Pasa decisivă a  venit din gheata lui Palic


 Dinamo controlează fără probleme partida de la Severin. JUSTIN STAVARU / MEDIAFAX FOTO



Duel aprig între Gomelt (stânga) și Florinel Coman FOTO: Dan TĂ‚UȚAN – Mediafax

20:54 GOL CFR Cluj! Ardelenii deschid în cele din urmă scorul! Deac primește de la Nouvier și trimite cu boltă peste Buzbuchi. Un gol superb, demn de „play-off”. CFR urcă la acest scor pe locul 3 și pare sigură de prezența în play-off.


20:47 Nouvier înscrie la Cluj, însă reușita e anulată pentru ofsaid. Mai avem de așteptat până la primul gol reușit în această seară. Reluările arată însă că mijlocașul francez era pe linie cu ultimul fundaș al Viitorului, iar golul ar fi trebuit să fie validat. Rămâne 0-0, scor la care CFR e calificată în play-off


20:43 Scor neschimbat în toate cele trei partide, după primele 10 minute! La aceste rezultate, Dinamo e echipa care ar rămâne în afara play-off-ului. „Câinii” depind doar de ei și au, cel puțin teoretic, cel mai ușor meci, însă elevii lui Contra nu se aruncă în atac și abordează foarte atent meciul.


20:33 Fluier de start în cele trei partide disputate de la această oră! Avem în față probabil cele mai importante 90 de minute din acest sezon al Ligii 1, la finalul cărora vom afla ultimele trei formații calificate în play-off. Urmărește desfășurarea partidelor și modul în care se modifică clasamentul după fiecare reușită pe www.prosport.ro. Mai jos aveți calculele pentru formațiile implicate.


Viitorul (51 de puncte), FCSB (47 de puncte) și Astra Giurgiu (41 de puncte) nu mai joacă în ultima etapă a sezonului regulat decât pentru mărirea bagajului de puncte cu care vor intra în play-off.

  • CFR Cluj (locul 4, 40 p) – Echipa lui Miriuță se califică dacă obține cel puțin remiza cu Viitorul, indiferent de celelalte rezultate. În cazul unei înfrângeri, are nevoie ca, fie Gaz Metan să nu câștige, fie Dinamo să nu câștige.
  • CSU Craiova (locul 5, 40 p) – Oltenii se califică dacă obțin cel puțin remiza cu Gaz Metan. Totuși, au și opțiunea înfrângerii, cu condiția ca Dinamo să nu câștige cu Pandurii.
  • Gaz Metan (locul 6, 39 p) – Se califică sigur în cazul unei victorii cu CS U Craiova. Elevii lui Pustai au și posibilitatea unei remize sau a unei înfrângeri, cu condiția ca Dinamo să nu câștige la Târgu Jiu.
  • Dinamo (locul 7, 38 p) – „Câinii” au doar opțiunea victoriei. În cazul în care nu au obținut trei puncte cu Pandurii, elevii lui Contra ratează obiectivul din acest an și se luptă în play-out.

AICI AI CLASAMENT LIGA 1 ÎN TIMP REAL


CFR Cluj – Viitorul. Ardelenii pornesc extrem de motivați, în meciul cu Viitorul, din două motive: suma mai mare de bani care ar intra în conturile clubului, în cazul intrării în play-off și vestea care a fost anunțată de Iuliu Mureșan, care a anunțat că doar o semnătură mai este necesară pentru a ieși din insolvență. În Gruia vom avea parte de un meci extrem de atractiv, cu două dintre cele mai ofensive echipe din campionat. Viitorul va juca în ultima etapă extrem de motivată pentru a mări avansaul față de FCSB, care s-a împiedicat aseară, cu ultima clasată, ASA Târgu Mureș, scor 1-1.


CS U Craiova – Gaz Metan reprezintă poate cel mai echilibrat meci al ultimei etape din sezonul regulat. Oltenii au mari probleme, în 2017, în condițiile în care au reușit doar o victorie, în patru meciuri, de la reluarea campionatului, iar acum joacă sub presiune pentru a intra în play-off. De cealaltă parte, echipa antrenată de Cristi Pustai pornește cu avantajul de a nu fi pierdut niciodată cu CS U Craiova, în Liga 1, dar cu marele minus că au obținut doar 2 puncte, în ultimele cinci etape de campionat.


Pandurii – Dinamo. Reprezintă cel mai dezechilibrat duel dintre meciurile de azi, cu Pandurii drept victimă sigură, la prima vedere. Dar atuul gorjenilor l-ar putea reprezenta Flavius Stoican, fostul antrenor al lui Dinamo, care nu a plecat chiar în cel mai plăcut mod posibil din „Ștefan cel Mare”. De cealaltă parte, dinamoviștii au procentaj maxim cu Contra pe banca tehnică, 6 puncte obținute din tot atâtea posibile, plus o victorie cu FCSB, în semifinala din Cupa Ligii, scor 3-1, astfel că vin cu un moral excelent la partida de a fi sau a nu fi în play-off. Din păcate pentru tehnicianul lui Dinamo, „Guriță” nu se va putea baza pe Brănescu, Dielna, Mahlangu, accidentați, Hanca, suspendat, în timp ce Oliva e incert.  


Scenariile pentru play-off. Cine rămâne pe dinafară?


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…