Rădoi, la un pas să preia Juventus București: „Sper să se rezolve în această săptămână!” Planul? Oprița antrenor, jucători străini și o nouă denumire pentru club: „Trebuie neapărat să schimbăm numele”

Rădoi, la un pas să preia Juventus București:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Prezent în tribune la egalul dintre Juventus și Gaz Metan Mediaș, Mirel Rădoi a dezvăluit că negocierile pentru preluarea clubului din Colentina sunt foarte avansate. Planurile fostului căpitan din Ghencea? Daniel Oprița antrenor, un alt nume pentru club, dar și foarte mulți jucători străini: „Suntem în discuții avansate și sper ca totul să se rezolve în această săptămână. Avem mai mulți jucători în vedere și niciunul nu este român. Din punctul meu de vedere, nu există o problemă și Daniel Oprița e prima opțiune de antrenor, dacă nu-și găsește altă echipă.

Suntem trei persoane care vom încerca să salvăm clubul de la retrogradare, dar, după ce am văzut azi, va fi foarte greu. Trebuie neapărat să schimbăm numele, dar acest lucru va fi posibil doar între 1 și 30 iunie 2018. Avem mai multe variante, dar nu facem niciun anunț până nu ajungem la o concluzie”, a spus Rădoi, citat de Telekom Sport.


Mirel Rădoi nu a renunțat la gândul de a prelua echipa Juventus București. Fostul căpitan al Stelei poartă astăzi ultima rundă de negocieri pentru a finaliza tranzacția.

Potrivit TelekomSport, Rădoi a reveni în România sâmbătă noapte, iar acum se află la Ploiești pentru a încheia trativele. Rădoi și Ilie Ciuclea, patronul celor de la Juventus București, se vor așeza la masa negocierilor imediat după încheierea partidei cu Gaz Metan.

Conform sursei citate, fostul jucător al Stelei are deja planul făcut, lista cu jucătorii pe care îi va achiziționa din iarnă, iar în zilele următoare va parafa actele pentru preluarea clubului.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…