Rednic a fost instalat în locul lui Flavius Stoican: „Gata cu reconstrucția și construcția. Vrem să luptăm pentru titlu în sezonul următor”. Negoiță: „Știe să negocieze, nici eu nu am fost zgârcit”

Rednic a fost instalat în locul lui Flavius Stoican:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 16:50 Ionuț Negoiță susține că a fost de acord cu pretențiile financiare ale lui Mircea Rednic, care n-au fost deloc mici:

„Domnul Rednic este dinamovist, știe să negocieze foarte bine. Nici eu n-am fost zgârcit, a primit foarte aproape de ce a cerut. Din ce mi-a spus domnul Rednic, există șanse foarte mari să rămână aproape toți jucătorii, ceea ce este foarte bine”, a spus Ionuț Negoiță

La rândul său, Rednic spune că nu este interesat în acest moment de transferuri, deoarece vrea să tragă o concluzie după ce își va face o idee despre actualul lot.

„Nu mă interesează niciun jucător, aici avem un lot bun, o să-i văd la antrenamente, o să stau de vorbă cu ei. De-aia am insistat să vin de acum, pentru că nu voiam să nedreptățesc vreun jucător care e aici și ne poate ajuta să ne atingem obiectivele în următorii doi ani”, a mai spus Rednic.


UPDATE 16:40 Mircea Rednic a anunțat la prezentarea oficială că Dinamo a ieșit din perioada de reconstrucție și își propune titlul pentru sezonul următor:

„Îmi doream demult să revin la Dinamo. Cred că prin venirea mea s-a terminat cu construcția, reconstrucția și ne gândim la performanță. Contractul meu este pe doi ani și este făcut pentru performanță.

Am acceptat să preiau echipa de mâine, să profit de aceste patru jocuri care au mai rămas să-i cunosc mai bine pe băieți, să știu pe cine mă bazez. Este și în interesul clubului să terminăm acest campionat foarte bine. Performanța cere muncă foarte multă, disciplină în teren și în afara terenului. Vrem de la anul să luptăm pentru câștigarea campionatului”, a declarat Mircea Rednic

Ionuț Negoiță spune că a păstrat o relație bună cu fostul antrenor, deși a renunțat la serviciile lui cu patru etape înainte de final. Acționarul lui Dinamo a reconfirmat că, din sezonul următor, își propune câștigarea titlului.

„Vreau, în primul rând, să-i mulțumesc lui Flavius pentru ce a făcut pentru această echipă. Au fost echipe bune, foarte bune, au fost și situații grele, așa e în viață. Per total, am avut o relație bună și am rămas prieteni. În acest moment, am ajuns la o înțelegere cu domnul Rednic, care de mâine va fi antrenorul lui Dinamo. Nu cred că are nevoie de prezentări, are performanțe, și cu Dinamo a luat un campionat. Va fi un plus pentru proiectul care va urma. Îi urez bun venit, are tot suportul nostru.

Am stabilit împreună niște criterii de performanță după care funcționăm. Obiectivul este să ocupăm locurile 1-3. Continuăm să corelăm bugetul cu ceea ce ne dorim.

Domnul Rednic are o părere foarte bună despre actualul lot și depinde de ei dacă rămân și din vară. Mi-a plăcut foarte mult că are o părere foarte bună despre jucătorii pe care-i avem”, a declarat Ionuț Negoiță.


UPDATE 14:50 Mircea Rednic va fi prezentat în cele din urmă astăzi de la ora 16:30, într-o conferință de presă care va avea loc la Săftica. Inițial aceasta era programată pentri ora 14:00, însă în cele din urmă a fost amânată deoarece cei de la Petrolul nu semnaseră acordul de încetare a contractului lui Mircea Rednic cu echipa prahoveană. În cele din urmă, actele au fost rezolvate și Mircea Rednic va fi prezentat de la ora 16:30.


Mircea Rednic (53 de ani) este noul antrenor al echipei Dinamo după ce, miercuri dimineață, șefii clubului i-au reziliat contractul lui Flavius Stoican. Noul tehnician ar urma să fie anunțat în cursul zilei de astăzi, după ce o primă tentativă de oficializare a mutării, programată pentru ora 14:00, a eșuat.

Dinu Gheorghe, noul președinte de la Dinamo, s-a întâlnit marți cu fostul tehnician al Petrolului și l-a convins să preia din nou echipa din Ștefan cel Mare. Este al treilea mandat al lui Rednic pe banca „roș-albilor”, după cele din sezoanele 2006-2007 și 2008-2009. În primul său mandat, „Puriul” a adus titlul de campion în „Ștefan cel Mare”, acesta fiind și ultimul obținut de clubul Dinamo.

Adevărata glorie a cunoscut-o însă Rednic ca jucător al echipei Dinamo, cu care a câștigat mai multe campionate și a jucat două semifinale în Europa: în Cupa Campionilor, cu Liverpool, în 1984, și în Cupa Cupelor, cu Anderlecht, în 1990.

„Puriul” are în palmares nouă trofee cucerite ca jucător și alte șase cucerite din postura de antrenor. A mai pregătit formațiile Rapid, FCM Bacău, Al Nassr, U Craiova, FC Vaslui, Alania, Khazar, Astra, Standard Liege, CFR Cluj, Gent și Petrolul.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Câte zile e valabilă amiabila?
Câte zile e valabilă amiabila?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen