Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Liga 1 | Florin Bratu este nervos că nu a putut reveni mai repede pe gazon
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

"Medicii români nu ştiu să facă recuperări! Mai bine e 'afară'"

Florin Bratu este supărat de faptul că accidentarea suferită acum mai bine de un an l-a ţinut departe de gazon şi că nu a putut să-şi ajute în niciun fel echipa. Dinamo nu are evoluţii convingătoare în ultima vreme, iar atacantul spune că dacă ar fi revenit mai repede, poate că altfel ar fi stat lucrurile, însă doctorii români au avut grijă ca el să stea în continuare departe de echipă.

"Au cam fost probleme cu recuperarea mea. Pe undeva s-a strecurat o greşeală. Îi sfătuiesc pe cei care suferă accidentări să meargă să se trateze în străinătate, pentru că în România medicii nu ştiu să facă recuperări. Şi nu mă refer la condiţii, ci la ştiinţă. Sunt bucuros că i-am găsit pe oamenii ăştia din Italia, care m-au pus pe picioare. Le mulţumesc", a spus Bratu, informează NewsIn, citat de Sport.ro.

Bratu spune că Dinamo trebuie să spere la calificarea în primăvara europeană atâta timp cât încă sunt şanse teoretice. "Mă doare sufletul că nu pot să joc, să-mi ajut echipa. Momentan merge treaba prost, dar avem resurse şi sper să ne revenim rapid. Galata a fost pur şi simplu mai bună şi nu cred în indolenţa de care s-a tot zis că o au colegii mei. Cât mai sunt şanse teoretice, ne agăţăm de ele până la capăt. Cine ştie, poate că dacă aş fi fost eu şi Marius Niculae apţi, altfel ar fi stat lucrurile", a explicat Bratu.

Accidentarea lui Florin Bratu datează din luna octombrie a anului trecut, de la meciul cu CFR Cluj, atunci când atacantul a suferit o entorsă la genunchiul drept cu afectarea ligamentelor.

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 6 comentarii
Comentează
  • fotbalistii romani nu stiu sa joaca fotbal,mai bine e afara!

  • daca medicii aia nu stiu sa faca o recuperare,tu stii fotbal???

  • da voi stiti sa scrieti?

  • Nu e nici-o noutate..e tristul adevar...Lista jucatorilor accidentati vorbeste de la sine....Dar nu e vorba numai de "stiinta" ci si de mentalitate si de rolul conducatorilor de cluburi....

  • medici dau doar un diagnostic s-au te opereaza .... i-ar refacerea o faci cu Fizioterapeutul si Antrenorul de Fitness ... deci istetule noi nu avem Fizioterapeuti s-au Antrenori de Fitness specializati sa lucreze cu sportivi de performanta

  • VOI CE TOT COMENTATI ... CINE CE FACE ...TRATAMENTUL SE FACE PE CEEA CE DECIDE MEDICUL MAI loco *
    jack tu esti stelist...
    ITI DORIM ,SIBIENII, MULTA SANATATE SI SA INTRI SA II MAI MITRALIEZII UN PIC.
    SANATATE , NU UITA CA ESTI LUNETISTUL NUMARUL 11111111
    ADEVARUL ESTE CA S * FARA TINE, TU VEI FI CAPITANUL...

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
194
86
60
58
55
BusinessMagazin.ro
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTOLocuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO

Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.

Un angajat Dacia din Maroc câştigă de două ori mai puţin faţă de...
Acasă la Dacia Lodgy (GALERIE FOTO)
CSID.ro
10 rochii super-sexy pentru Ziua Îndrăgostiţilor (22:00)10 rochii super-sexy pentru Ziua Îndrăgostiţilor (22:00)

Pentru că se apropie Sfântul Valentin sau Ziua Îndrăgostiţilor, probabil că îţi doreşti o seară specială...

09/02/12 Vă este foame mereu? Mergeţi la medic pentru măsurarea...
În jurul lumii: experienţe intense în 2012 (22:00)
Apropo.ro
Iubita campionului mondial Fernando Alonso este escortă de lux?Iubita campionului mondial Fernando Alonso este escortă de lux?

Xenia Ciumiceva, iubita campionului mondial de Formula 1 - Fernando Alonso, apare pe un site cu escorte de lux....

Bancuri cu Bula: Vezi Top 10 bancuri haioase cu Bula!
Prezentatoare TV, muşcată de faţă de un câine (Video)
ProTVMagazin.ro
Cum se face un film XXX cu o “şcolăriţă” româncăCum se face un film XXX cu o “şcolăriţă” româncă

Româncă Sabina lucrează în domeniul filmelor pentru adulţi sub numele de Sabina Blue. Iată scene de making of...

Romanca Elena, desemnata cea mai sexy actrita XXX de pe internet
Serialul în care toată lumea face sex explicit! (scene de making of)
Sexgen.ro
Ponturi pentru masturbarea masculinaPonturi pentru masturbarea masculina

Barbatii nu sunt foarte inventivi cand vine vorba de masturbare.

Dimensiunea medie a penisului a fost stabilita oficial!
6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal
Showbiz.ro
Gemma Massey, cea mai bine plătită siliconatăGemma Massey, cea mai bine plătită siliconată

Contează că este operată sau ce ştie să facă în pat?

5 lucruri pe care nu le stiaţi despre Adina (Heaven)
Puicuţele Nuts te invită la joacă în pat
Descopera.ro

				
				A fost creată tehnologia revoluţionară ce ne permite să spunem adio bateriilor				
			A fost creată tehnologia revoluţionară ce ne permite să spunem adio bateriilor

Cercetătorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o nouă...

Enceladus, satelitul lui Saturn, în chip de "lună nouă"...
Un toiag la bătrâneţe? De ce nu un baston hi-tech?
Tare.ro

				
				Domnisoara... ia mai apleaca-te odata! (02:40)				
			Domnisoara... ia mai apleaca-te odata! (02:40)

 O brazilianca i-a innebunit pe toti cand s-a aplecat

Hai in pat... ce mai stai? (00:13)
Fratele negresei cu scortisoara a damblagit si el! (03:40)...
Travel.Descopera.ro
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice

La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de...

Qutb Minar – minaretul din Delhi
Roma artistică
OneMagazine.ro


De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA
De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA

Cinci recomandări de destinaţii schi & spa, pentru ca din vacanţa de iarnă să rămâneţi cu amintirea...

Inainte de a fi celebre: Modelele Victoria’s Secret fara machiaj
Top vedete cu cel mai frumos posterior