Primul eşec pentru mureşeni pe teren propriu. ASA Târgu Mureş - Pandurii 0-1. Săpunaru a înscris dintr-un penalty provocat de un fault al lui Stăncioiu la Hora. Mutu a intrat în repriza a doua, însă n-a impresionat

12 feb 2016 8818 afişări Comentează şi tu Liga 1
Primul eşec pentru mureşeni pe teren propriu. ASA Târgu Mureş - Pandurii 0-1. Săpunaru a înscris dintr-un penalty provocat de un fault al lui Stăncioiu la Hora. Mutu a intrat în repriza a doua, însă n-a impresionat

Echipele de start:

ASA: Stăncioiu - Velayos, Marius Constantin, Balaur, Brandan - Mureşan, Gorobsov - Jazvic, Voiculeţ, Buş - Ramiro Costa
Rezerve: Viciu, Gonzalez, N'Doye, Mutu, Gabi Matei, Ciolacu, Dedov

PANDURII: Stanca - Unguruşan, Vasco, Săpunaru, Acsinte - Răuţă, Mrzljak - Antal, Nistor, Răduţ - Hora
Rezerve: Mingote, Nicoară, Wellington, Ciucur, Pleaşcă, Grecu, Vasiljevic


  • ASA Tg. Mureş - Pandurii, vineri de la ora 20:30, e prima partidă oficială din Liga 1 în anul 2016
  • Jocul are o încărcătură aparte şi datorită duelului verbal dur dintre cei doi antrenori, Grigoraş şi Iordănescu

Partida care va deschide prima etapă a Ligii 1 din 2016, jocul ASA Tg. Mureş - Pandurii Tg. Jiu, aduce faţă în faţă doi antrenori care s-au contrat dur în trecut. Dincolo de confruntarea de pe teren între cei 22 de fotbalişti pe care Petre Grigoraş şi Edi Iordănescu îi vor trimite din primul minut, ochii microbiştilor sunt aţintiţi şi pe felul în care vor relaţiona antrenorii. Disputa între aceştia a fost aprinsă la finalul sezonului trecut, atunci când Iordănescu junior a fost criticat pentru declaraţiile făcute.

Într-un moment în care se afla în plină luptă pentru evitarea retrogradării cu Pandurii, Edi Iordănescu a făcut nişte aprecieri pe care Grigoraş le-a găsit deranjante. ”Nu înţeleg de ce suntem contestaţi atunci când pierdem, când am venit eu aici echipa era pe locul 12, nu se bătea la titlu. Am reuşit să câştigăm mai multe victorii decât în tur, ne-am calificat în finala Cupei Ligii”, spunea Iordănescu făcând trimitere clară la perioada în care de echipă a fost responsabil Petre Grigoraş. Contactat de presă, Grig a ţinut să îi ofere o replică lui Iordănescu. ”Puţină decenţă aşteptam de la el, dacă tot compară rezultatele să compare şi loturile. Eu nu-i aveam pe Eric, Pintilii şi Cordoş. A calificat echipa în finală, aşa e, dar în semifinale cine a dus-o”, spunea atunci Petre Grigoraş.

Campanii importante de transferuri pentru cele două cluburi

ASA Tg. Mureş şi Pandurii sunt şi două dintre cele mai active echipe de pe piaţa transferurilor în această iarnă. Echipa lui Petre Grigoraş a luat faţa cu nume importante precum Adrian Mutu sau George Ţucudean, iar suporterii gazdelor aşteaptă să îl vadă pe teren pe cel care este la egalitate cu Hagi pe primul loc la capitolul goluri pentru echipa naţională. Gorjenii au avut şi ei o iarnă agitată. După ce Momcilovic a fost vândut la Steaua, şefii clubului au reuşit să perfecteze mai multe transferuri importante. Adrian Roportan, Florin Acsinte şi Liviu Antal sunt numele cu care Edi Iordănescu vrea să lupte pentru titlu în playoff.

Războiul reprogramării

Un alt factor care încarcă atmosfera înainte de meci este cel dat de cererea gorjenilor ca meciul cu ASA să fie amânat din pricina numărului mare de jucători pe care Pandurii l-a avut la lotul divizionar. Narcis Răducan, preşedintele clubului, a făcut o adresă oficială prin care a solicitat amânarea, însă nu a avut succes şi din cauza faptului că mureşenii s-au opus amânării. ”Eu ştiu că meciul va avea loc vineri. Nu ştiu dacă se poate amâna atât de repede. Acum mi-e greu, dacă mi-ar spune astăzi sau mâine că nu se mai joacă, pentru că aş strica programul echipei, dar n-aş fi fost împotriva unei amânări, deoarece îi înţeleg şi pe ei că au avut jucători la echipa naţională”, a spus Grigoraş atunci când a fost chestionat cu privire la amânare.

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/primul-esec-mureseni-teren-propriu-targu-mures-pandurii-0-1-sapunaru-inscris-dintr-penalty-provocat-fault-stancioiu-hora-mutu-intrat-repriza-doua-insa-n-impresionat-15068286
15068286
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Decizia care poate schimba Europa aşa cum o ştim. Franţa şi Germania fac o cerere fără precedent