Luchin ar putea ajunge la CFR din iarnă! Jucătorul a intrat în dizgrația conducerii lui Dinamo

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo se poate despărți de Srdjan Luchin în iarnă. Jucătorul nu mai dorește să rămână în „Ștefan cel Mare”, iar potrivit celor de la Ziua de Cluj o posibilă destinație ar putea fi CFR.

Echipa condusă de Arpad Paszkany îi poate oferi jucătorului în vârstă de 27 de ani un contract mult mai bun decât cel pe care îl are cum la Dinamo. Grigoraș a declarat că și-ar dori ca în această perioadă de mercato să primească întăriri la echipă, printre posturile deficitare fiind și cel de fundaș.

„Mai este timp până atunci, dar poate mi-ar plăcea să am încă doi fundași, un fundaș dreapta, un mijlocaș la închidere, poate chiar și un atacant”, a declarat Grigoraș pentru sursa citată.

Stoperul lui Dinamo a intrat în dizgrația conducerii după meciul cu CFR, iar de atunci a mai evoluat doar în partida de Cupă contra celor de la Pandurii. Jucătorul vrea să plece, iar impresarul îi caută alt club. Cristi Opria afirmă că prioritar este găsirea unei echipe din străinătate, dar și CFR reprezintă o destinație atractivă.

77 de meciuri și 4 goluri a reușit Luchin pentru Dinamo din 2011

12 partide a jucat în acest sezon

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?

Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!

Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...

Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani

ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen