Clujenii respiră la Dunăre!** Turnu Severin – CFR Cluj 1-3!

Clujenii respiră la Dunăre!** Turnu Severin - CFR Cluj 1-3!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rămasă fără Ioan Andone, CFR Cluj a pus la malul Dunării capăt seriei de două înfrângeri, ambele cu 0-1, din campionat. Deși n-a convins decât în prima repriză, campioana României s-a impus cu 3-1 pe terenul nou-promovatei din Oltenia, căreia i-a fost anulat un gol valabil, pentru ofsaid, la reluarea lui Arnăutu, din minutul 48.

CS Turnu Severin a acuzat și penalty-ul ușor acordat adversarilor, în prelungiri, la contactul dintre Golic și Nicoară. Singura echipă din Liga I fără victorie venea după trei eșecuri cu 1-0 și spera să spargă gheața cu CFR, mai ales că avea același număr de goluri, 16, primite ca și campioana. Speranțele gazdelor s-au năruit rapid, oltenii fiind nevoiți, în primul sfert de oră, să scoată de două ori mingea din poartă, după șuturile în diagonală ale lui Ioan Hora (11) și Rui Pedro (15). Pe parcursul primei părți, CS Turnu Severin a arătat că-și merită locul din clasament, iar până la pauză Kapetatos (27) și Aguirregaray (32) n-au găsit cadrul porții, din poziții ideale. Conduși, pentru prima dată în acest sezon, cu 2 goluri la pauză, elevii lui Nicolo Napoli au ieșit mult mai deciși de la cabine și Arnăutu, aflat la prima reușită în Liga I, a redus din diferență în minutul 50, cu un lob peste Felgueiras, după ce a profitat de eroarea inexplicabilă a experimentatului Cadu. Conștient că noul principal Conceicao va urmări luni caseta meciului, căpitanul CFR-ului a vrut să demonstreze că e stăpân la punctul cu var și a punctat în al doilea minut al prelungirilor.

Partea secundă, disputată pe o ploaie măruntă, a scos în evidență lacunele ardelenilor, care au avut multe momente de rătăcire. După succesul de la Dunăre, CFR-ul începe să spere din nou la primele locuri, iar CS Turnu Severin a primit, pentru prima dată în acest sezon, 3 goluri și, cu doar 4 puncte, în 13 etape, pare deja condamnată la retrogradare.

„Știam că va ne așteaptă o partidă dificilă, fiindcă Severinul venea după două înfrângeri la limită, cu Rapid și Petrolul. E bine că am reușit să ne impunem jocul de la început și am marcat repede”, Francisc Dican, antrenor-interimar CFR

„Am jucat slab în prima parte, dar repriza a doua a fost altă partidă. Diferența de două goluri e mult prea mare, după cum s-a jucat. Puteam să egalăm pe final, dar am pierdut”, Nicolo Napoli, antrenor-principal CS Turnu Severin


Echipele de start:

CS Turnu Severin: Marinescu – Mitic, Gugu, Durimel, Giurgiu – Buleică, Golic, Olah, Zaharia – Thomas, Arnăutu

Rezerve: Ștețca, Neacșa, Dragalină, Abba, Vancea, Kader, Bălău

CFR: Felguieras – Godemeche, Cadu, Piccolo, Sepsi – Aguirregaray, Mureșan – Hora, Rui Pedro, Diogo Valente – Kapetanos

Rezerve: Stăncioiu, Maftei, Camora, Luis Alberto, Nicoară, Bjelanovic, Ivo Pinto

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI


*Formația din Gruia a bătut palma pentru o colaborare până la vară cu Sergio Conceicao (37 de ani) iar angajamentul poate fi prelungit pe un sezon din partea clubului

*Cele două părți au și semnat un angajament prin fax și tehnicianul va ajunge duminică în România, urmând ca de luni să conducă antrenamentele ardelenilor

*Pe banca clujenilor, azi, la Severin, se va afla Francisc Dican

Refuzați de Brito, Reja și Novellino, Iuliu Mureșan și Arpad Paszkany au avut ieri încă o ședință legată de noul antrenor de la CFR. Președintele clubului din Gruia a primit mână liberă să aducă un tehnician din Portugalia. Șeful CFR-ului a venit cu propunerea de a aduce un tehnician tânăr, pe Sergio Conceicao (37 de ani), care antrenează numai de 10 luni, pe Olhanense. Prin această mutare, se poate spune că CFR a copiat modelul de succes de la Steaua. Reghecampf are 37 de ani și e lider cu echipa din Ghencea atât în Liga I, cât și în grupa E din Europa League!
Mureșan a insistat să aducă un lusitan încă de acum o săptămână, dar Paszkany și acționarii au decis să vină în Gruia un italian. Președintele Clujului a primit undă verde să îl aducă pe Conceicao după ce Reja și Novellino au refuzat ofertele campioanei României.

Obiectiv: calificarea în primăvara Ligii

Conceicao va conduce în această seară pentru ultima dată pe Olhanense, acasă, cu Moreirense. Tehnicianul va avea ca obiective la Cluj calificarea în primăvara Ligii Campionilor, o clasare pe podium în Liga I și câștigarea Cupei României. Aflat în debutul carierei de antrenor, Sergio Conceicao a fost un jucător cu o carieră remarcabilă, care a evoluat, printre altele, la Porto, Parma, Lazio sau Inter. A fost unul dintre cei mai importanți jucători în angranajul naționalei Portugaliei în deceniul trecut, reușind să marcheze 12 goluri în 56 de partide.

Porto a intermediat „transferul”

Interesant este că aducerea lui Conceicao la Cluj s-a făcut cu ajutorul lui FC Porto, echipă cu care clujenii au o relație apropiată. Olhanense nu a fost dispusă să renunțe la tehnician decât în schimbul unei sume de bani. Oficialii lui Porto au luat legătura cu aceștia și le-au propus mai mulți antrenori care țin de clubul lor. Pe finalul carierei de jucător acesta a evoluat la AEK Atena, care l-a și dorit acum ca antrenor.

Becali: „Andone a luat 2-3 milioane de la CFR”

Finanțatorul Stelei a lansat ieri un atac la adresa lui Ioan Andone, care a demisionat miercuri din funcția de antrenor al Clujului. Becali a dat de înțeles că acesta s-a ocupat cu lucruri necurate la CFR. „Andone se va întoarce la CFR atunci când se vor afla iarăși pe final de campionat în lupta pentru titlu și vor avea nevoie să câștige anumite meciuri. Doar Andone știe cum să facă pentru a câștiga anumite partide. Din ce știu eu, el a luat în 7 de luni de când e la CFR vreo 2-3 milioane de euro”, a spus Becali la GspTV.

Sergio Conceicao a jucat în cariera sa la Porto (1996-1998, 2004), Lazio (1998-2000, 2003-2004), AC Parma (2000-2001), Inter Milano (2001-2003), Standard Liege (2004-2007) și PAOK (2008-2010)

Sergio Conceicao a câștigat Cupa Cupelor și Supercupa Europei, în 1999, cu Lazio

56 de selecții și 12 goluri are Sergio Conceicao în naționala Portugaliei, între 1996 și 2003

11 antrenori a avut CFR în Liga I: Șunda, Munteanu, Bergodi, Andone, Trobetta, Uhrin, Conceicao, Mandorlini, Cârțu, Minteuan și Costa

35 de mii de euro lunar va primi Conceicao la CFR Cluj

2 tehnicieni lusitani au antrenat până acum în Gruia: Toni Conceicao și Jorge Costa

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…