Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Liga 1 | Etapa a 5-a
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Primul succes în Liga I! CS Mioveni - Gaz Metan 4-2

La debut pe banca Mioveniului, Ilie Stan a adus gazdelor primele puncte în actualul sezon, la capătul unui meci entuziasmant: 4-2 cu Mediaşul lui Pustai.

Zero pe linie. Acesta era bilanţul umilitor, chiar şi pentru o nou-promovată, pe care Stan l-a găsit la Mioveni. Iar misiunea de salvare a început tocmai în faţa unui adversar incomod, dar aflat încă sub efectul dezamăgirii produs de ratarea calificării în grupele Europa League. Entuziasmul dat de un nou tehnician pe bancă i-a trezit din amorţeală pe Dică şi compania, iar golul a venit rapid, din capul lui Săndulescu. Nevoit să atace, Pustai a schimbat din mers sistemul, a mai trimis un vârf pe teren, însă riposta Gazului a fost tot sub aşteptări. Bawab şi Ciucă au fost aproape să-şi readucă echipa în joc, însă niciunul nu a fost suficient de precis.

Show Tănasă
Simţind ezitarea oaspeţilor, galben-verzii au ieşit şi mai avântat la atac după pauză, dar de data aceasta cu Tănasă în rol de erou. Fostul atacant al Argeşului şi Craiovei a punctat de două ori în mai puţin de un sfert de oră. Golurile lui Olteanu, respectiv Zaharia şi Roman au mai contat doar pentru statistică.

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei Dacia Mioveni - Gaz Metan

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 87 comentarii
Comentează
  • Castiga un tricou cu CRISTIANO RONALDO


    DA PRONOSTICURILE ETAPEI DIN SPANIA SI CASTIGA UN TRICOU CU REAL MADRID

    PENTRU CONCURS INTRA PE

    WWW.SPORT-ER.COM

  • astia au jucat la pariuri...

    suporter Dinamo Bucureşti
  • LIGA 1, LIGA BBVA, PREMIER LEAGUE, IL CALCIO, LIGUE 1 LIVE Doar aici IN HD! Super CALITATE
    www.tivisport.info
    www.tivisport.info
    www.tivisport.info
    www.tivisport.info

    suporter Rapid
  • Bere ieftina, carti, produse alimentare, articole baie, etc., la pret de hypermarket, direct la tine acasa!

    www.danivos.ro

  • un blat ordinar marca horoba-tunaru. taraful de la mioveni{galeria} face fata sa cinte cind la urechea lui penescu ,cind la urechea lui tunaru?un mititel in plus.ce rusine de suporteri.cum puteti sa va vindeti pe 2 mici?

  • www.InTribuna.ro

    Pentru suporteri adevarati! 4 echipe cu maxim de puncte in clasamentul utilizatorilor Facebook!

    www.InTribuna.ro

    suporter Gaz Metan Mediaş
  • http://rominho.cristik.com/numarul-4-in-istoria-barcelonei

    suporter Rapid
Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
435
163
136
105
97
BusinessMagazin.ro
Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTOCele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO

Unele meserii vor dispărea în următorii zece ani, dar tehnologia pare să nu îi afecteze pe cei cu studii în...

Cele mai neobişnuite ceasuri din lume - GALERIE FOTO
52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO
CSID.ro
Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)

Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi...

Pentru 7 din 10 români sexul bun înseamnă sănătate (21:00)
Ai probleme cu inima? Înainte de medicamente, alege să-ţi schimbi...
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Se linge de jos în sus, până ajungi la Iisus! (Poze)
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!

Pe alte meleaguri, vedetele stau în continuare dezbrăcate la soare. Una dintre ele este fiica Ornellei Mutti,...

Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în...
Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
Sexgen.ro
Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?

Seara începuse promiţător. Băutură era destulă. Voia bună a descălecat la întâlnirea cu tineretul. La...

Cum comunică femeile, cum comunică bărbaţii – partea I
Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Showbiz.ro
Pentru un weekend sănătos!Pentru un weekend sănătos!

Cea mai aşteptată zi a săptămânii a sosit. Hai să ne bucurăm de un sfârşit de săptămână de vis!

Are 29 de ani şi este virgină!
Pe timp de ploaie!
Descopera.ro

				
				Ce fel de femei preferă bărbaţii?				
			Ce fel de femei preferă bărbaţii?

Când vine vorba de găsirea unor partenere, bărbaţii nu apreciază neapărat farmecul...

Un dinozaur cu „braţe extrem de mici” a fost descoperit...
Dorinţa de a cuceri Everestul duce la formarea unor cozi de...
Tare.ro

				
				Clienta fara chiloti pe ea (01:00)				
			Clienta fara chiloti pe ea (01:00)

 O surpriza "placuta" pentru baiatul care livreaza pizza

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie