Fulop, trei goluri, trei puncte. Botoșani – Pandurii 3-2

Fulop, trei goluri, trei puncte. Botoșani - Pandurii 3-2
  • Publicat:
  • Actualizat:
Oaspeții au început mult mai bine partida și încă din minutul 2 și-au arătat intenția de a pleca cu toate cele trei puncte de la Botoșani. Agresivitatea Pandurilor avea să se concretizeze după doar nouă minute de joc când Elton Da Silva îl învinge pe Curileac. Bucuria oaspeților nu a durat decât două minute pentru că Istvan Fulop reușește egalarea. Mijlocașul botoșănean a scăpat pe contraatac și l-a executat pe Gliva din marginea careului. După golul egalizator, FC Botoșani a fost echipa care a avut mai mult inițiativa iar Stojkov (19) și Cârjan (28) au avut șansa de a marca. În minutul 30. Matulevicius primește un cadou nesperat de la Ivanovs și scapă singur cu Curileac dar portarul botoșănean reușește să-și salveze echipa. Finalul primei reprize aparține botoșănenilor care reușesc să marcheze de două ori prin Istvan Fulop în minutele 43 și 44.
 
Cristi Pustai îl scoate la pauză pe Nicoară și îl introduce pe Buleică pentru a dinamiza atacul. În minutul 47, Matulevicius are o nouă șansă de a marca dar șutează pe lângă poarta lui Curileac. Deși Pandurii avea nevoie să marcheze, echipacare a atacat mai mult în debutul părții secunde a fost FC Botoșani. În minutul 51, gazdele își puteau majora avantajul dar Cârjan nu l-a pututînvinge pe Gliva din șase metri.  Pustai îi aruncă în luptă pe Gusti și Alex dar în jocul echipei  sale nu se schimbă mare lucru. În minutul 74, FC Botoșani are șansa de a majora scorul dar mingea șutată de Codoban tece puțin pe lângă poartă. Același Codoban are șansa de a marca dar trimite peste poartă din interiorul careului. În minutul 81 oaspeții reușesc să reducă din diferență prin brazilianul Alex după care a urmat o dominare aPandurilor dar fără mari ocazii la poarta lui Curileac.
 
Partida se încheie cu scorul de 3-2 pentru FC Botoșani care și-a asigurat un final de sezon lipsit de grijile retrogradării
 
URMĂ‚REȘTE AICI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI

Echipele de start
 
FC Botoșani: Curileac – Cip. Dinu, Oltean, Ivanovs, Acsinte – Codoban, Vașvari, Croitoru – Fulop, Cîrjan, Stojkov

Rezerve: Perianu, Danci, Ghinga, Zivkovic, Vertelis, Hadnaghi, Patache

Pandurii: Gliva – Ungurușan, Paraskevas, Erico, Momcilovic – Paul Anton, Elton – Shamsin, Nistor, Nicoară – Matulevicius

Rezerve: Stanca, Sipoto, Gusti, D. Bratu, Alex, Pleașcă, Buleică

 
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup