Liga 1 se desparte de cel mai vechi străin. Pleacă după 11 ani, 321 de meciuri și 30 de goluri

  • Publicat:
  • Actualizat:

Takayuki Seto (32 de ani) se desparte de Astra după nu mai puțin de 11 ani petrecuți în tricoul fostei campioane a Ligii 1 Betano.

Fotbalul românesc rămâne fără cel mai vechi străin în activitate, Takayuki Seto ajungând la un acord cu conducerea Astrei pentru rezilierea pe cale amiabilă a înțelegerii care expira în 2020. Iar despărțirea se produce la mai mult de un deceniu de la momentul în care Seto venea în România cu multe vise și planuri.

Se întâmpla în 2007, când mijlocașul central școlit în Brazilia, la Corinthians, ajungea la Astra, care pe acea vreme juca la Ploiești. Tehnic, cu viziune, Seto a impresionat în primele meciuri jucate, iar conducerea a decis că se poate baza pe el și în următorii ani. A trăit transformarea clubului, a câștigat trei trofee în România, iar în 2015 a avut o mică pauză, de jumătate de sezon, în care a fost împrumutat în Turcia, la Osmanlispor.

A revenit în ianuarie 2016, dar performanțele obținute în ultimul timp nu au mai fost la fel de importante și drumul său se desparte de cel al Astrei odată cu venirea la prima echipă a lui Marius Măldărășanu, anunță Telekom Sport.

321 de meciuri, 30 de goluri și 25 de pase decisive a strâns pentru Astra fotbalistul născut la Nagoya, cotat acum la 750.000 de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…