L-au vândut pe Vătăjelu, dar s-au mișcat repede! CS U Craiova a cumpărat un fundaș din Liga 1

L-au vândut pe Vătăjelu, dar s-au mișcat repede! CS U Craiova a cumpărat un fundaș din Liga 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul bulgar Radoslav Dimitrov se desparte de FC Botoșani, iar începând de miercuri va fi jucătorul formației CS U Craiova. Intrat în ultimele șase luni de contract cu FC Botoșani, Dimitrov a negociat cu oltenii, iar transferul s-a perfectat încă din această iarnă.

Cornel Șfaițer, președintele echipei FC Botoșani, a confirmat că s-a înțeles cu oltenii în privința transferului și că urmează să se semneze actele. Inițial, FC Botoșani a solicitat 100.000 de euro pe Dimitrov, dar până la urmă a acceptat să-l cedeze cu 50.000 de euro plus 10% dintr-un viitor transfer. În plus, dacă în acest an sau anul viitor CS U Craiova ajunge în grupele Europa League ori Champions League, FC Botoșani va mai încasa încă 40.000 de euro.

Ținând cont că Dimitrov era în ultimele șase luni de contract, oficialii botoșăneni spun că a fost o afacere bună. În plus, FC Botoșani mai are de încasat încă 70.000 de euro din transferul lui Istvan Fulop în Ungaria. 

Dimitrov ales în locul lui Pleașcă

CS Universitatea Craiova a acoperit plecarea căpitanului echipei, Bogdan Vătăjelu, transferându-l pe fundașul bulgar de la FC Botoșani, Radoslav Dimitrov. Astfel, Marius Briceag va evolua ca fundaș stânga, pe postul lui Vătăjelu, plecat în iarna aceasta la Sparta Praga, iar Dimitrov, în vârstă de 28 de ani, va acoperi banda dreaptă. Bulgarul a marcat pentru FC Botoșani un gol în 33 de prezențe.

Oltenii au avut de ales pentru postul de fundaș dreapta între Dimitrov și Marian Pleașcă de la Pandurii. Dimtrov, care s-a format la Slavia Sofia și a mai trecut pe la Lokomotiv Plovdiv, a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu CS Universitatea și va încasa 60.000 de euro pe an. Dimitrov este al treilea bulgar din lotul Craiovei, alături de Hristo Zlatinski și Apostol Popov.

Fundașul dreapta are și 4 selecții în naționala Bulgariei, pentru care a înscris un gol, acum 3 ani, contra Maltei. În Malta va ajunge Dimitrov și acum, fiindcă acolo efectuează stagiul de pregătire CS Universitatea Craiova.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen