Jugurtha, prințul de la curtea regelui Hagi. Hamroun a marcat golul decisiv al echipei lui Reghecampf la Ovidiu. Viitorul – Steaua 0-1

Jugurtha, prințul de la curtea regelui Hagi. Hamroun a marcat golul decisiv al echipei lui Reghecampf la Ovidiu. Viitorul - Steaua 0-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a câștigat la Ovidiu, scor 1-0 contra Viitorului, prin golul marcat de Jugurtha Hamroun în minutul 3, în etapa a 22-a a Ligii 1.

Rege vs. Reghe, titlul care s-a regăsit pe toate site-urile de sport în ziua meciului, a avut o transpunere interesantă pe teren, la Ovidiu, unde Laurențiu Reghecampf și Gică Hagi s-au întâlnit pentru prima dată din postura de antrenori. „Regele” mai câștigase contra lui Reghe, în 2013, într-un 2-5 rămas în memoria fiecărui microbist român, dar nu din postura de antrenor, ci din cea de patron. Contra Stelei, Hagi a fost lipsit de aportul vedetei Florin Tănase, accidentat cu o seară înaintea meciului. În încercarea de a se descălța, tânărul atacant al Viitorului a simțit o durere în abdomen, suficient pentru ca Hagi să-și schimbe radical strategia.

Viitorul, despre care toată lumea se grăbește să spună că practică un fotbal ofensiv, frumos, s-a temut de Steaua lui Reghecampf. Dacă nu ar fi fost așa, Hagi nu ar fi folosit un fundaș central, Boli, în banda stângă a apărării, l-ar fi lăsat pe Aganovic în linia de trei de la centrul terenului și ar fi folosit în atac un mijlocaș cu alt apetit ofensiv. În schimb, „Regele” l-a lăsat pe bancă pe Cristi Ganea, a mizat pe Nedelcu, iar un Chițu sau un Ianis Hagi au fost ținuți pe banca de rezerve de Aganovic, utilizat în linia de trei din față.

Hamroun, steaua lui Reghe

Apărarea Viitorului, punctul nevralgic într-o echipă romantică, statut de care formația lui Hagi se bucură din plin, a cedat rapid. După 180 de secunde, Varela a trimis o minge lungă, Hamroun i-a luat fața lejer lui Hodorogea și a deschis scorul. Avea să fie unicul gol al unei partide slabe a Stelei, în care arbitrul Alexandru Tudor a strălucit mai mult decât Tade sau Adi Popa. Tudor, un arbitru pe care timpul nu l-a schimbat, ba chiar l-a făcut să rămână la fel de rigid în gândire și manieră de arbitraj, nu a văzut un penalty clar al Viitorului, în minutul 13, la un henț al lui Hamroun în careu. Același Hamroun avea să mai facă un henț la fel de clar, în minutul 52, la câțiva metri de arbitrul de centru, dar nici de această dată Tudor nu a văzut. A văzut, însă, îndeaproape bara lui Ioan Filip (minutul 21), dar și faultul dur al lui Papp la Nicoliță (minutul 60), pentru care fundașul dreapta stelist a văzut al doilea cartonaș galben și a plecat mai devreme la vestiare.

La Ovidiu, Steaua a trăit prin doi jucători: Niță și Hamroun. Primul a avut grijă să țină poarta închisă pe final de meci, când Viitorul a atacat în valuri, blocându-i pe Cristi Ganea și Chițu, în minutul 87. Al doilea, al cărui prenume este Jugurtha, nume provenit de la un rege dinaintea erei noastre din Numidia, actuala Algerie, a marcat în minutul trei golul decisiv al unui meci în care Steaua a suferit și a fost singura prezență periculoasă pentru poarta lui Buzbuchi.

Reghecampf trece un prim test important de la revenirea în România, bate la Viitorul, ajunge la 37 de puncte și vine la opt lungimi în spatele Astrei și la trei în urma clubului patronat de Gică Hagi. Joi, Rege vs. Reghe se va juca din nou, de data aceasta în sferturile Cupei României.


Echipele de start:

  • Viitorul: Buzbuchi –   Benzar, Hodorogea,   Mitrea, Boli – Achim, Nedelcu (Cr. Ganea 66), I. Filip –   Nicoliță (I. Hagi 76), Cernat, Aganovic (Chițu 46)
  • Steaua: Niță –   Papp, Varela, Toșca, Guilherme –   L. Filip,    Breeveld (Alcenat 67), Sulley Muniru (Tudorie 90+3) – Adi Popa, Tade,   Hamroun (Tahar 78)

22:26 FINAL DE MECI! Steaua câștigă la Ovidiu, după un meci în care nu a strălucit. Reghecampf face șase puncte din tot atâtea posibile la revenirea în România.


22:18 OCAZIE VIITORUL! Ganea trage violent, cu stângul, din careul de 16 metri, dar Niță are un reflex bun și trimite în corner. Imediat, Chițu are și el o șansă bună, după o deviere utilă a lui Boli, dar același Niță iese incredibil în întâmpinare și respinge, cu prețul unei accidentări. E minutul 87.


22:12 Steaua nu are nicio emoție în a sta departe de probleme, pentru că Viitorul nu e capabilă să pună pericol la poarta lui Niță. Mai sunt șapte minute.


22:08 Intră Ianis Hagi, în locul lui Bănel Nicoliță. 15 minute are dispoziție Ianis pentru a arăta ce poate. Dincolo, Reghe renunță la Hamroun și mizează pe Tahar.


22:02 Ocazie Tade! Francezul scapă singur cu Buzbuchi, ezită să tragă la poartă, iar când încearcă șutul goalkeeper-ul Viitorului e deja poziționat bine și-l respinge.


21:59 Hagi mută din nou, cu Cristi Ganea în locul lui Nedelcu. Benzar e trecut ceva mai sus, de unde poate ajuta mai mult atacul. În replică, Reghe îl schimbă pe Breeveld cu Alcenat. E minutul 69, Viitorul joacă în superioritate numerică, dar acest lucru nu pare că o ajută prea mult. El este omul decisiv până acum, cel mai bun de pe teren și implicat în absolut toate evenimentele importante ale partidei.


21:52 Papp vede cartonașul roșu din partea lui Alexandru Tudor. Fundașul dreapta stelist a primit primul galben pentru proteste, iar al doilea pentru un fault tare la Bănel Nicoliță. Steaua rămâne în 10, așa că ne așteptă, la un forcing al echipei lui Hagi. Ca o dată statistică, Steaua are un singur șut pe poartă până în minutul 63.


21:44 O PERECHE DE OCHELARI PENTRU ALEXANDRU TUDOR. E incredibilă frecvența cu care Alexandru Tudor fluieră fault la cel mai mic contact, dar e incapabil să vadă chestii care se se petrec la doar câțiva metri de el. Hamroun face un henț cât casa, la marginea careului, dar centralul pare elgat la ochi, deși infracțiunea era vizibilă și din afara stadionului.


21:35 A început repriza a doua, iar Hagi face o mutare ofensivă: Chițu în locul lui Aganovic.


21:18 Se termină prima repriză, după 45 de minute în care cele două echipe și-au împărțit perioadele de dominare. Steaua intră la cabine cu un avantaj minim.*


21:12 Ritmul meciului a mai scăzut, normal pe undeva. Steaua absoarbe ușor atacurile adversarului și stă mult mai liniștită în defensivă, la adăpostul golului înscris de Hamroun. Mai sunt cinci minute până la pauză.


21:01 Încă o ocazie a gazdelor. Filip scoate bine mingea la margine, Aganovic centrează bine, îl găsește liber pe Cernat, dar atacantul Viitorului încearcă o pasă pentru Vlad Achim în locul unei reluări puternice. Viitorul și-a revenit după începutul ezitant, e echipa mai bună în ultimele minute, dar apărarea nu arată deloc bine.


20:54 BARĂ‚ VIITORUL! Jocul frumos de pase al elevilor lui Hagi dă, în sfârșit, rezultate. Ioan Filip scapă pe partea stângă, intră în careu, șutează cu dreptul, plasat, dar mingea întâlnește bara transversală a porții lui Niță. Meci bun, cu ritm, peste media Ligii 1, cel puțin până acum.


20:51 Se animă partida, iar Tudor face ce știe mai bine: împarte cartonașe galbene. Primii avertizați au fost Lucian Filip și Bănel Nicoliță, pentru o ceartă la mijlocul terenului, apoi Hamroun, după o intrare tare la Bănel. Au trecut primele 20 de minute, unele cel puțin interesante.


20:47 AȘA DA! Viitorul se trezește puțin, puse la rândul ei presiune la poarta Stelei și cere pe bună dreptate penalty. Benzar trimite o minge cu capul, iar balonul se lovește de mâna lui Hamroun, aflat chiar pe linia propriului careu. Penalty pentru Viitorul, arată clar reluările, dar atât Tudor cât și asistentul, aflat la câțiva metri de fază, lasă jocul să continue.


20:42 Ocazie imensă pentru Steaua! Viitorul e inexistentă, abia a trecut mijlocul terenului, iar cei trei atacanți nu cred că au atins mingea împreună de trei ori. În aceste condiții, Steaua nu are nico problemă în a impune ritmul, iar Papp scoate un fault în marginea terenului. Hamroun execută bine lovitura liberă, Buzbuchi iese aiurea pe centrare, dar Tade ratează, cu capul, din câțiva metri, trimițând pe lângă poartă. Dacă joacă în continuare așa Viitorul va încasa multe. Dacă se trezesc băieții lui Hagi am putea avea un meci spectaculos.


20:36 GOOOOL STEAUA! O reușită foarte simplă a echipei lui Reghecampf. Varela joacă minge lungă pe Hamroun, algerianul îi ia fața lui Hodorogea, care ezită să atace pentru a nu comite 11 metri, apoi șutează sec, cu stângul la colțul lung, și deschide scorul. Steaua își face singură meciul mai ușor.


20:32 A început meciul, după un moment de reculegere în memoria victimelor din Colectiv. Un tip credincios, Alexandru Tudor și-a făcut rugăciunea înaintea meciului. Sperăm și noi că nu va avea un meci cu probleme.


20:25 EXPLICAȚIILE LUI FLORIN TĂ‚NASE. Vedeta echipei a dezvăluit cum s-a accidentat și ratează meciul din această seară. Tânărul atacant a încercat să se descalțe, moment în care a simțit o durere în zona abdomenului: „După ce am terminat antrenamentul am ajuns la hotel, am servit masa, am ajuns în cameră, am încercat să mă descalț și m-a luat durerea la abdomen. Ori e pubalgie, ori e o inflamație a mușchilor abdominali, o să fac un control. Am încredere în colegii mei că vor face un meci mare în această seară și vom câștiga. Pentru ei va fi un altfel de meci decât cel cu Craiova. Aș alege să câștigăm astăzi, nu în Cupă. Marcăm multe goluri, jucăm ofensiv și e greu pentru orice apărare”, a declarat Tănase la Digi Sport. Mai sunt cinci minute până la începerea meciului.


20:15 Gică Popescu e din nou prezent la meciul de acasă al Viitorului. Fostul căpitan al naționalei a sosit la stadion și a fost întrebat ce echipă susține în această seară. Răspunsul a fost clar, „Baciul” va ține cu echipa cumnatului Gică Hagi.


20:05 Echipe cu pretenții, arbitru de top. Evident, CCA nu poate risca la această partidă, așa că șefii arbitrajului l-au trimis la Ovidiu pe Alexandru Tudor, unul dintre cei mai buni fluierași români. „Brad Pitt” vine, așadar să împartă dreptatea, ajutat de Valentin Avram și Valentin Marinescu.


19:55 E un meci pe care îl așteaptă tot fotbalul românesc. În primul rând, pentru a vedea dacă Viitorul e echipă de titlu, în al doilea rând dată fiind istoria destul de tumultoasă a meciurilor directe dintre cele două echipe. Tactic, se anunță un duel la fel de interesant între Hagi și Reghecampf. Ambii preferă un 4-3-3, care pe fază defensivă se poate transforma ușor în 4-5-1. Din punctul nostru de vedere, cel mai important duel va fi cel de la mijlocul terenului, unde Vlad Achim, Nedelcu și Ioan Filip vor sta față în față cu Breeveld, Lucian Filip și Sulley Muniru.


19:45 A apărut și echipa trimisă în teren de Hagi. „Regele” și-a luat o măsură de siguranță după accidentarea de ultim moment a lui Tănase. Aganovic e trecut în linia ofensivă, iar locul acestuia la mijlocul terenului e luat de tânărul Nedelcu, care va juca alături de Ioan Filip și Vlad Achim


19:21 Echipa de start a Stelei, una ușor de intuit, având în vedere absențele din tabăra roș-albastră. Papp joacă fundaș dreapta, iar Alcenat rămâne pe banca de rezerve: Niță – Papp, Varela, Toșca, Guilherme – Filip, Breeveld, Sulley – Popa, Tade, Hamroun


19:17 Ultimele informații din tabăra Viitorului spun că vedeta Florin Tănase s-a accidentat la aductori la ultimul antrenament și nu va putea juca împotriva Stelei. Ianis Hagi sau Chițu, cel mai probabil al doilea, îl vor înlocui pe Tănase. 


Meciurile dintre Viitorul și Steaua au oferit, de-a lungul timpului, multe controverse și momente comentate de întreaga lume a fotbalului românesc. Ceea ce în urmă cu un an sau doi era o partidă între campioana Ligii 1 și o echipă care se zbate pentru a se salva de la retrogradare s-a transformat rapid într-un meci cu consecințe importante pentru partea superioară a clasamentului. Astfel, ultimul meci al etapei a 21-a a Ligii 1 va propune un duel între două echipe considerate printre favoritele la câștigarea titlului.

Viitorul a scăpat de statutul de echipă mică și, după 21 de meciuri, ocupă locul secund în Liga 1, cu 40 de puncte, cinci mai puține decât liderul Astra. Aici apare și noutate față de precedentele meciuri directe: pentru prima dată în istorie, echipa antrenată de Hagi joacă meciul cu Steaua din postura de formație mai bine clasată. Iar acest lucru se întâmplă din cauza unei prime părți a sezonului dezastruoase pentru Steaua, care ocupă doar locul al cincilea în Liga 1, cu 34 de puncte, la șase în spatele Viitorului.

În ziua meciului, Gică Hagi a anunțat că se va despărți de trei fotbaliști: Mișelăricu, Albuț și Cristi Munteanu, jucători care oricum nu au reușit să se impună în primul 11. În schimb, Laurențiu Reghecampf se confruntă cu probleme importante de lot. Antrenorul Stelei nu se va putea baza pe Kharja și Chipciu, ambii accidentați, în timp ce Stanciu și Râpă sunt suspendați.

În tur, Steaua s-a impus, scor 1-0, după un gol marcat de Nicușor Stanciu din lovitură liberă.

De-a lungul istoriei, Viitorul și Steaua s-au întâlnit de șapte ori, roș-albaștrii impunându-se în șase rânduri. Echipa lui Hagi are un singur succes în fața campioanei ultimelor trei sezoane, un 5-2 de pomină, chiar în Ghencea, în finalul sezonului 2012-2013.

 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa tatălui fetei
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa…
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup