Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Iordache se vrea liber

Iordache se vrea liber

Chiar în ziua în care a împlinit 24 de ani, Ilie Iordache a fost citat la CAF, unde s-a judecat recursul său formulat împotriva clubului Pandurii, prin care jucătorul de 500.000 euro al grupării gorjene încearcă să devină liber de contract.
Iordache se vrea liber

Chiar în ziua în care a împlinit 24 de ani, Ilie Iordache a fost citat la CAF, unde s-a judecat recursul său formulat împotriva clubului Pandurii, prin care jucătorul de 500.000 euro al grupării gorjene încearcă să devină liber de contract.

Cele două părți au depus documente la dosar, următoarea înfățișare fiind programată pe 3 aprilie. Iordache susține că are de primit 190.000 euro de la clubul Pandurii, sumă reprezentând prima de instalare, și pentru faptul că nu i s-au achitat acești bani, dorește să fie declarat jucător liber de contract. Clubul gorjean a câștigat în prima instanță, la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor, care a respins memoriul lui Iordache ca fiind neîntemeiat, însă jucătorul a făcut recurs la CAF.

Oficialii echipei Pandurii susțin că lui Ilie Iordache nu-i stă mintea la fotbal, dovadă și faptul că nu a mai fost convocat la ultimele două partide. „El și-a primit și bani în avans din punctul nostru de vedere. Iordache însă vrea să devină și jucător liber de contract. Cum vrea să joace la Pandurii, dacă el se gândește să devină liber de contract? Iordache nu e cu mintea și cu sufletul la această echipă, atât timp cât la recurs își menține cererea de a deveni liber de contract. Numai că s-au dat atâția bani la Dinamo și nu trebuia să ceară să plece”, a declarat secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi.


"Lui Iordache nu-i stă gândul la Pandurii, atâta vreme cât el vrea să devină liber de contract"
– Daniel Băloi, secretar general Pandurii

 

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro