Ionuț Vînă abia a ajuns la FCSB, a intrat titular cu Hermannstadt și i-a impresionat pe toți: „Parcă e de când lumea aici”

Ionuț Vînă abia a ajuns la FCSB, a intrat titular cu Hermannstadt și i-a impresionat pe toți:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB a învins, 4-3, pe Hermannstadt, în prima etapă a Ligii 1, iar Ionuț Vînă, abia sosit de la Viitorul, a fost titular. Mijlocașul de 24 de ani a impresionat prin prestația sa, inclusiv pe unii ca Ilie Dumitrescu și Gabi Balint.

„Mi-a plăcut foarte mult Vînă. Este clar că este un câștig. Cred că asta va fi linia de mijloc: Vînă, Nedelcu, Tănase. Se vede că aveau relații de joc. Relațiile de joc pe care le-au avut pe când jucau la Viitorul au revenit acum. Foarte bun acolo, Vînă”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport. „Te uitai la Vînă câtă lejeritate avea în pase. Parcă e de când lumea la FCSB”, a declarat și Gabi Balint.

„Mă bucur că a câștigat echipa și că am debutat cu dreptul. Este un aspect negativ că am primit multe goluri, dar sper să se rezolve aceste lucrurui. Nu am avut nicio emoție. M-am bucurat de fotbal și atâta tot. Am intrat pe teren și mi-am pus în cap să am plăcerea de a jucat fotbal. Toți colegii sunt jucători de valoare. M-au primit foarte bine. S-a văzut în seara asta că avem relații de joc de la Viitorul. Mi-a spus domnul profesor înainte că o să înceapă cu mine și m-am pregătit mental pentru asta. Am simțit că nu sunt venit de două zile și am simțit că avem relații de joc”, a afirmat spus Ionuț Vînă după meciul cu Hermannstadt, 4-3, goluri: Coman ”23, Hora ”30, Man ”53 și Nedelcu ’80, respectiv Tsoumou ”45, Dandea ”57, Debeljuh ’90+3.  

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen