Încă o despărțire cu scandal la CS U Craiova: „Președintele mi-a spus că-mi va termina cariera!”

Încă o despărțire cu scandal la CS U Craiova:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CS U Craiova s-a despărțit de încă un jucător important. Olteanii i-au reziliat contractul lui Madson, jucător care se afla în echipă din vara lui 2014. Madson mai avea contract cu CS U până în vară și fusese trimis la echipa secundă.

Craiova se desparte de încă un jucător important, după ce zilele trecute i-au reziliat contractul lui Acka. Potrivit Dolce Sport, Madson a fost pus și el pe liber. Mijlocașul de 25 de ani mai avea contract până în vară, însă olteanii au decis să-l lase să plece încă de acum.

Conducerea lui CS U Craiova a fost, probabil, deranjată și de mesajul postat de jucător pe Facebook, în urmă cu câteva zile. Madson a criticat atunci felul în care este tratat:

„Stau și mă uit la situație, ești trimis la echipa a doua, mă întreb care este explicația. Nu ți se răspunde, nu te respectă, dar vor să-i respecți. Antrenorule, fii bărbat, nu copil! Când am jucat contra lui Dinamo tu știai că nu eram apt. Am fost să ajut echipa. Am avut ruptură și am astat trei luni și tu nu ai venit să-ți ceri scuze.

Am dat totul pentru această echipă și nu pentru bani, pentru că am avut oferte mai bune. Am respectat, dar nu am fost repectat în acest an. Președintele mi-a spus că-mi va termina cariera. Patronul echipei a spus la televizor anumite lucruri care m-au deranjat. A uitat că anumiți jucători erau la zi cu salariile, iar alții nu primiseră de două luni. Și așa eu am jucat!

La meciul cu Voluntari, când am bătut cu 5-0, tu, antrenorule, ai dat mâna cu cei care au jucat, dar la cei de pe bancă nici măcar nu te-ai uitat! Cine trebuie să-și ceară scuze, eu?”, a fost mesajul postat de Madson pe Facebook, în urmă cu câteva zile.

Madson a semnat cu CS U Craiova în vara lui 2014 și a fost unul dintre cei mai buni mijlocași din lotul oltenilor. Însă, în acest sezon, a prins doar 8 meciuri, fără să marcheze vreun gol.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen