„Îl readuc în Gruia”
Liderii Peluzei din Gruia s-au întâlnit cu Mureşan înainte de startul returului. Bossul din Gruia a cerut susţinere de la fani pentru ca echipa să ia un nou titlu. În contrapartidă a promis că va face totul să-l readucă pe idolul suporterilor, Eugen Trică. Ca să ia din noul titlul campioana se “întăreşte”. Cum? Apelează şi la al 12-lea jucător: fanii! Şefii CFR-ului nu vor să păţească la fel ca şi în Ghencea unde suporterii contestă din plin conducerea. Astfel, preşedintele Iuliu Mureşan s-a întâlnit înainte de jocul cu CS Otopeni cu liderii galeriei! Iată ce le-a cerut Mureşan acestora. “Echipa are nevoie de voi, pentru că şi prin sprijinul vostru am luat titlul sezonul trecut! Vreau să susţineţi jucători încă din meciul cu Otopeni, pentru că jocul nu e aşa de uşor cum pare!” şi-a început Mureşan discursul ţinut fanilor. Bossul feroviarilor nu a uitat de episodul Stăncioiu, care s-a contrat cu fanii la amicalul cu FC Bihor. “Nu cred că e bine cum aţi procedat atunci, credeţi că lui îi e uşor acum, în ce situaţie e ?!” a completat Mureşan.
„Trică înapoi“
Ca monedă de schimb la sprijinul cerut fanilor, Mureşan a “umblat” la coarda sensibilă a fanilor de la CFR, Eugen Trică. Plecarea mijlocaşului în iarnă la Anorthosis a nemulţumit atât jucătorii cât şi galeria! “Jose” era favoritul peluzei! “Ştiu că vă pare rău că a plecat! Şi mie îmi pare acum. Dar vă promit că dacă există vreo «portiţă» îl readuc înapoi. Dacă ne putem înţelege cu Anorthosis să revină în condiţiile în care l-am dat noi acolo, îl iau înapoi!” a fost promisiunea şefului CFR-ului către fani.
Se tem de Otopeni!
CFR-ul are în minte meciul Otopeniului din Ghencea, când oaspeţii de azi au remizat 1-1, după ce Steaua a egalat pe final. “Nu avem voie să tratăm de sus echipa din Otopeni, e primul meci din retur şi e normal să avem şi emoţii. Otopeniul e o echipă puternică, iar jucătorii au scos rezultate bune în amicale deşi au probleme financiare!” a avertizat “principalul” Jindra.
"Trică nu cred că ar fi plecat de la Cluj dacă cei de acolo i-ar fi dat ceva în plus la contractul pe care-l avea. Aşa, a ales Anorthosis" - Ilie Balaci, socrul lui Trică
"Eu am vorbit cu preşedintele Mureşan şi m-aş întoarce la CFR după ce termin contractul cu Anorthosis. Nu ştiu pe ce funcţie, dar nu aş zice nu şi dacă mi s-ar propune ceva în staff" - Eugen Trică, fost jucător CFR Cluj

250.000 de euro era salariul lui Trică la CFR. La Anorthosis fostul mijlocaș al „feroviarilor“ câștigă dublu



















trica ??? cine o fi si acesta ??...pai sa-mi spui unde a plecat si va spun cine e. e o pasare migratoare pe nume trichinosa trixi-trixi pixi. are doua picioare si un cap mic de bibilica. aaa da si a fost si in gradina zoologica din gara cfrcluj. a zburat fara frane si a aterizat undeva in ??? grecia parca. a plecat iarna si se intoarce primavara ,ca si orice pasare migratoare. doctorul muresan (hipopotanul) si cu pascani(vulturul plesuv) vor sa se buna bine cu toti desfranatii de la cfr (galeria) si sa aduca pasarea trixi-trixi inapoi in colivia din gruia. hahahahahahaha
ce ai zice de un su,pt de p,ulä,,,cu mämicäta.
de ce ar fi contestata conducerea din gruia? existra vreo asemanare intre steaua si cfr dpdv al conducerii? oare cand o sa apara un ziar redactat in ardeal sa nu va mai mancam cacaturile de bucuresteni retardati mintal. nu sunteti in stare de nimic. hoti si needucati. misei si corupti. vulgari si nesimtiti. cine-o fi desemnat bucurestiul sa fie capitala nu stiu cu ce organ o gandit...
da cat de prost esti retardatule.somitatiile acestei tari au desemnat`o,oamenii care au luptat pt tara asta,au luptat pt tine saracule ca stramosii tai au fost violati si maltratati de unguri.cuza,antonescu,ion mihalache,bratienii,carol etc etc........oligofrenule,taran prost mi-e sila de voi astia care n-aveti spirit patriotic.e si normal ca ziarele nationale sa fie de la "centru" dar nu uita jegosule ca ardelenii-s multi in toate domeniile pt ca e si zona mare.********