Ianis Hagi a uitat perioada din Italia și a devenit cel mai eficient jucător din Liga 1: „Primul meu gând, când m-am întors acasă, a fost…”

Redactor:
Dan Mirea
Ianis Hagi a uitat perioada din Italia și a devenit cel mai eficient jucător din Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitorul a legat două victorii în deplasare în acest play-off, după 2-0 cu CSM Poli Iași, iar rezultatele campioanei i se datorează și lui Ianis Hagi, fotbalist care și-a pus amprenta pe jocul echipei odată revenit din Italia. Cu patru goluri și patru pase de gol, fiul lui Gică Hagi e cel mai eficient jucător din Liga 1, în 2018.

Viitorul a obținut a doua victorie consecutivă în play-off, a acumulat 29 de puncte și pune presiune pe CS U Craiova, ocupanta locului 3, care va juca în a doua zi de Paște, pe terenul FCSB-ului.

Poate cel mai important jucător al Viitorului a spus secretul formei traversate de campioana României: „Trecem printr-o perioadă foarte bună, sperăm să avem aceeași linie. Suntem mulți jucători care am crescut în academie, am început să jucăm din ce în ce mai mult, pentru că lumea ne dă încredere, staff-ul ne dă încredere și am dovedit că suntem buni și că putem scoate rezultate”, a declarat Ianis Hagi pentru site-ul clubului.

Exilat de Fiorentina la formația Primavera, Ianis a acceptat să revină în Liga 1, acolo unde a  furat privirile prin evoluțiile sale: „Primul meu gând, când m-am întors acasă, a fost să ajut echipa, pentru că fotbalul e un sport colectiv. Mereu m-am gândit să joc pentru echipă, pentru colegi și într-un final ieși și tu în evidență când îți faci treaba pe teren. Mă bucur că suntem sus și câștigăm meciuri”.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen