Hagi știe pe cine vrea la șefia FRF: „Vreți să vă spun cine este președintele meu?”

Hagi știe pe cine vrea la șefia FRF:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi a anunțat azi de partea cui va fi la alegerile pentru conducerea Federației, noul președinte urmând a fi ales la data de 18 aprilie.
     
„Vreți să vă spună cine este președintele meu? Cel care își propune să facă o națională mai bună decât a fost pe vremea generației noastre, dar ne spune și cum o să facă. Pentru că eu încă mai am orgoliu, încă sunt mândru, nu accept să fiu tratat ca și cum România este în lumea a treia, nu înghit așa ceva.

Și avem nevoie de oameni orgolioși, mândri și care știu ce trebuie făcut. Stăm și ne certăm la tv, se discută doar cancanuri, în loc să fim concreți. Nu avem nevoie de lupte, ci de proiecte. În timpul acesta, în România sunt mai puține stadioane, mai puține echipe”, a spus azi „Regele” într-o conferință de presă.

El a continuat: Nu există stabilitate, încredere, curaj. Ne trebuie organizare, pentru că jucători talentați există. Asta vreau de la președintele meu, organizare! Aștept să ni se spună cum se vor dezvolta primele trei ligi și cum va veni finanțarea pentru centrele de copii și juniori.

Dar lucruri concrete, nu vorbe, nu cine și cum votează, președinți de AJF. Să vină un președinte la federație, cu echipa lui, și să ne spună cum resuscitează fotbalul românesc, apoi să ne arate proiectul pentru echipele naționale.

Își trebuie un concept tehnic, cu proiecție pe termen mediu și lung. Cineva trebuie să-l construiască. Este ușor să promiți, să dai din gură, dar trebuie să ai neuroni, să-i cheltui și să te pricepi”.

Hagi ar dori ca regulamentul Ligii I să fie modificat și spune că are un plan pentru a readuce oamenii pe stadioane. „Vreți să vă spun cum aducem lumea pe stadion? Să facem un proiect clar, o viziune pentru următorii 10 ani.

Eu îl am, cu 10 puncte, dar nu sunt implicat, nu sunt pe partea administrativă, ci pe cea tehnică. Nimeni nu mă ascultă. Eu nu vreau să fiu chibiț, acolo sunt 21 de milioane.

Eu îmi asum, vreau 18 echipe. Când s-a cucerit Cupa Campionilor, nu erau 18 echipe? Când mergeam la turneele finale nu erau 18 echipe? Și niciodată nu-mi iei jumătate din puncte, nu există așa ceva, să-mi iei din munca mea.

Să fie play-off și play-out, dar să rămână punctele. Păi în februarie începe alt campionat! Unii dorm până atunci și pe urmă semnează cu jucători care au 10-15.000 de euro pe lună”, a încheiat Hagi.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
CURS VALUTAR RECORD. Cât a ajuns să coste un dolar american
CURS VALUTAR RECORD. Cât a ajuns să coste un dolar american
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă