Hagi s-a întâlnit cu premierul Ungariei, Viktor Orban! „Regele” a dezvăluit cum reușesc autoritățile de la Budapesta să investească milioane de euro în fotbal + Marea sa nemulțumire

Hagi s-a întâlnit cu premierul Ungariei, Viktor Orban!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Guvernul maghiar investește masiv în sport, inclusiv la cluburi din afara granițelor, așa cum e cazul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, din Liga 1 Betano, și a celor de la Csikszereda, din Liga a 3-a.

„Am fost invitat de Orban, prim-ministrul în Ungaria. Mi-a spus că va investi în șase discipline la nivelul cel mai mare, pentru că-i place sportul și vrea ca Ungaria să fie iar o forță, ca în anii 60. Mi-a zis: ‘Pentru asta mă duc la multinaționale și le întreb: Vrei să faci business la mine în țară? Ok, te duci acolo și susții Gyorul, faci stadion, tot’. Am fost acum 4-5 ani. Noi avem un parteneriat cu Academia Pușkaș, mergem mereu acolo, unde este un stadion extraordinar”, a spus Gică Hagi la Digi Sport.

„Federația face 100 de terenuri pe an, nu Guvernul. Guvernul susține academiile prin Federație, prin Minister. Orice Academie primește 300.000 de euro, iar cea mai mare academia primește un milion de euro. Sunt vecinii noștri. Ei pot! Dar trebuie să vrei, să planifici, să susții”, a completat „Regele”. Autoritățile de la Budapesta aplică metoda și la cluburi din alte țări, cum ar fi Croația sau Slovacia, în zonele unde sunt mulți etnici maghiari.

Sepsi, spre exemplu, primește milioane de euro anual, condiția pusă fiind ca banii să fie investiți doar la academia de juniori și pentru dezvoltarea infrastructurii. Totodată, Emeric Ienei, unul dintre antrenorii celebri români, a devenit consilierul personal al lui Orban, colaborarea fiind pentru a deschide o academie de fotbal și la Oradea.

Dacă liderii unguri oferă sume importante inclusiv cluburilor care nu activează pe teritorul țării, Hagi a explicat recent care e situația în România. „Poate auzim într-o bună zi că se face un stadion și la Constanța! Se fac stadioane în toată țara! Aud că se fac și prin cine știe ce comune… Mai trebuie la o comună să se facă stadion frumos. Și la Constanța… nu se poate! Sau nu e în plan! Și sunt la bani… Am auzit că se fac vreo 100 de stadioane, dar nu am auzit nimic de Constanța.

Orașul e prea mic, nu e important. S-a născut unul acolo, mare fotbalist, o Academie… Nu, ce să-i facem? Lasă, că a băgat el bani acolo, că iubește prea mult fotbalul și a băgat bani pe câmp. Nu am nici canalizare, acum vreau să fac. Vă dați seama unde ne ducem?”, a afirmat Hagi.

În urmă cu câteva luni, antrenorul lui Sepsi, Eugen Neagoe, susținea pentru ProSport: „În curând vom beneficia de o academie foarte dotată din toate punctele de vedere. Am auzit multe discuții pe tema acestei academii care se dezvoltă la Sfântu Gheorghe și chiar aici unde suntem acum, în Slovacia (n.red. – pentru amicalul cu Dunajska Streda), e o academie fantastică cu nouă terenuri de antrenament, toate cu suprafața ‘biliard’, cu un stadion modern de 10.000 de locuri și totul e făcut printr-un program al Guvernului Ungariei

La Sepsi, din ce știu eu, nu e niciun interes al autorităților maghiare. Nu ne-a spus nimeni că trebuie să dăm jucători Ungariei sau așa mai departe. După cum vedeți fobtbaliștii noștri sunt la echipa națională de tineret a României și dacă vor fi solicitați și ceilalți, atunci o să meargă fără nicio problemă la națională”.
 

 

 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce bilețel a primit o șoferiță din România, pe parbrizul mașinii: 'Ești frumoasă, dar..'
Ce bilețel a primit o șoferiță din România, pe parbrizul mașinii: 'Ești frumoasă, dar..'
Lumea tenisului, șocată de decesul lui Konstantin Koltsov, partenerul Arynei Sabalenka
Lumea tenisului, șocată de decesul lui Konstantin Koltsov, partenerul Arynei Sabalenka
Val de reacții după ce Gabriela Cristea și-a filmat soacra „la cratiță”: „Poate înveți măcar de la ea ceva”
Val de reacții după ce Gabriela Cristea și-a filmat soacra „la cratiță”: „Poate înveți măcar de la ea ceva”
Continuă ‘războiul’ între Real Madrid și PSG! Se luptă să obțină semnătura jucătorului considerat ‘viitorul’ Messi
Continuă ‘războiul’ între Real Madrid și PSG! Se luptă să obțină semnătura jucătorului considerat ‘viitorul’ Messi
BREAKING NEWS! Tragedie la Miami! A murit în urmă cu puțin timp! Vestea șocantă primită de Simona Halep!
BREAKING NEWS! Tragedie la Miami! A murit în urmă cu puțin timp! Vestea șocantă primită de Simona Halep!
BANCUL ZILEI. Bulă sună la linia fierbinte și îi răspunde una gemând: Dar ce faci acolo?
BANCUL ZILEI. Bulă sună la linia fierbinte și îi răspunde una gemând: Dar ce faci acolo?
ANM a actualizat prognoza meteo până în 15 aprilie. Pentru săptămâna viitoare, meteorologii anunţă încălzire, dar şi ploi abundente
ANM a actualizat prognoza meteo până în 15 aprilie. Pentru săptămâna viitoare, meteorologii anunţă încălzire, dar şi ploi abundente
Ceva NEMAIVĂZUT se întâmplă în interiorul planetei Jupiter! Astronomii sunt șocați
Ceva NEMAIVĂZUT se întâmplă în interiorul planetei Jupiter! Astronomii sunt șocați
Tânăra acuzată că i-a fost amantă lui Laurenţiu Reghecampf, apariţie electrizantă la piscină. Cât de frumoasă este Florentina
Tânăra acuzată că i-a fost amantă lui Laurenţiu Reghecampf, apariţie electrizantă la piscină. Cât de frumoasă este Florentina
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a ajuns acum de nerecunoscut
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a ajuns acum de nerecunoscut
Lovitură uriașă pentru cei care primesc PENSIA PRIN POȘTĂ. Anunțul a fost făcut astăzi, 19 MARTIE
Lovitură uriașă pentru cei care primesc PENSIA PRIN POȘTĂ. Anunțul a fost făcut astăzi, 19 MARTIE
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după 24 de ore de la…
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini amețitoare
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini amețitoare
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
Când joacă Simona Halep cu Badosa la Miami şi pe cine ar putea întâlni în turul doi
Când joacă Simona Halep cu Badosa la Miami şi pe cine ar putea întâlni în turul doi
Cele mai fiabile SUV-uri în 2024. Mașini care țin cu buzunarul - VIDEO
Cele mai fiabile SUV-uri în 2024. Mașini care țin cu buzunarul - VIDEO
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut să mă omoare!”. De ce a intervenit Irina Fodor: „Știe ce are de făcut!”
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut să mă omoare!”. De ce…