HAGI 53 | "Regele" driblează cu numele său: "H e de la harnic, A e de la... Oare ce înseamnă Hagi?"

5 feb 2018 4133 afişări Comentează şi tu Liga 1
HAGI 53 | "Regele" driblează cu numele său: "H e de la harnic, A e de la... Oare ce înseamnă Hagi?" Gică Hagi, 53 de ani! foto: facebook /10GheorgheHagi

Gică Hagi, considerat cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, sărbătoreşte luni împlinirea a 53 de ani. "Regele" a povestit, pe litere, ce reprezintă numele său şi a dezvăluit că va scoate şi o carte.

Hagi e sinonim cu performanţa. A câştigat trofee atât ca jucător, cât şi ca antrenor şi a scris istorie pentru echipa naţională. Acum e patronul celor de la Viitorul, echipă inventată de el şi pe care a transformat-o în campioana României.

Cum arată o carieră de succes? Iată câteva repere:

125 de meciuri şi 35 de goluri pentru "tricolori", fiind golgheterul all time alături de finul său, Adi Mutu

7 titluri de fotbalistul român al anului: 1985, 1987, 1993, 1994, 1997, 1999, 2000

6 turnee finale la care a participat: CE 1984,1996 şi 2000, CM 1990, 1994 şi 1998

6 trofee are alături de Steaua: trei titluri de campion al României (1987, 1988, 1989), două Cupe (1987 şi 1989) şi Supercupa Europei (1987)

4 titluri ale Turciei (1997, 1998, 1999 şi 2000), două cupe ale Turciei (1999 şi 2000), Cupa UEFA (2000) şi Supercupa Europei (2000), alături de cu Galatasaray.

2 Supercupe ale Spaniei (Real Madrid - 1990, FC Barcelona - 1994)

Ce reprezintă Gică Hagi! A spus-o chiar el

"Hagi: H înseamnă harnic, A înseamnă ambiţie, G înseamnă generos şi I înseamnă iute", a spus "Regele" cu doar câteva zile înainte de a sărbători cei 53 de ani.

Apoi, a continuat oferind detalii: "Harnic înseamnă să ai o carieră, dedicaţie, sacrificiu... Ambiţie înseamnă să ai titluri şi eu am, am câştigat în viaţă. Generos pentru că am fost lider şi cred că aşa m-aţi caracterizat, că întotdeauna am dat şi colegii mei ştiu toţi asta. Sunt iute, cred că am fost iute, în orice!

Şi în cap, şi în picioare, am fost 100% şi aici (n.red. - arătând câtre cap) şi la picioare 100%, de aia am fost bun. Iar vă zic secretul. Aici e minte, aici e multă minte (n.red. - arătând din nou către cap)".

Fostul mare decar al primei reprezentative a României a completat: "Hagi e făcut din muncă. Asta a fost soarta mea, mi-am făcut-o. Mi le asum şi mi le voi asuma întotdeauna când vor fi. Cred că am făcut foarte multe lucruri bune, în toată istoria mea.

[...] M-am născut să câştig, nu m-am născut să exist. Nu m-am născut cel mai bun, ci am devenit, prin muncă şi sacrificiu".

Scoate o carte despre fotbal în care există toate învăţăturile sale

"Regele" scrie, aşa îşi petrece nopţile. Scrie pagină după pagină despre fotbal! Cartea e patentată la OSIM, o să apară în curând pe piaţă, dar până atunci autorul a oferit câteva indicii. 

"Eu, noaptea, stau şi scriu. Eu nu am computer, eu scriu totul. Compun, sunt vizionar. Oare ce înseamnă HAGI? Am stat şi m-am gândit. Dacă greşesc cu ceva, facem dezbatere. Dar nu am zis greşit, pentru că nimic nu e întâmplător.

Aşa am scris şi conceptul tehnic, e ceva ce nu a făcut nimeni în România. E carte patentată la OSIM. O să vedeţi, o să-l prezint într-o zi. M-a dus 'coco' ăsta (n.red. - capul), mintea asta, m-a dus aici şi am făcut-o. Aşa, cu mintea mea, cum văd eu fotbalul.

Am creat o strategie, o filosofie, sisteme şi tipuri de jucători, am creat şi metodic. Toate, eu!", a încheiat omul al cărui nume se confundă cu Generaţia de Aur, echipă ce a făcut ca sute de mii de oameni să iasă pe străzi, în toată ţara, pentru a celebra victoriile de la turneele finale, succese ce azi sunt imposibil de atins.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.