Gică Hagi a criticat un jucător în direct și l-a anunțat că nu mai tolerează așa ceva: „A jucat prost. Era cu mintea în altă parte. Îl vom regla. Dacă nu, mai sunt și alții”. Reacția nervoasă a antrenorului Viitorului după 0-3 cu Astra

Redactor:
Dan Mirea
Gică Hagi a criticat un jucător în direct și l-a anunțat că nu mai tolerează așa ceva:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi a încercat să-și păstreze calmul la finalul înfrângerii, scor 3-0, cu Astra, dar tot a criticat un fotbalist pentru felul în care a tratat partida. Antrenorul nu a fost mulțumit nici de Rivaldinho și l-a criticat și pe Istavn Kovacs pentru felul în care a condus partida. 

Denis Alibec a făcut un meci mare în fața fostei sale echipe. Atacantul a pus umărul la primul gol și le-a marcat pe următoarele două, iar Gică Hagi s-a arătat foarte nemulțumit de echipa sa la finalul serii de la Giurgiu. 

Istavn Kovacs a fost una dintre țintele lui Hagi, care i-a reproșat că i-a arătat prea ușor cartonașele lui Kuipers, jucător eliminat în prima repriză: „Diferența a venit în urma unor fapte. Cât am fost în teren 11 la 11, Astra a avut un șut pe poartă. Am jucat bine, s-a rupt echilibrul, la primul șut a venit și golul, am sus că va foi mult mai greu, joacă fotbal. Am încercat și în 10 oameni să facem cât am putut, dar cred că anumite lucruri sunt date prea ușor împotriva noastră (n.r. – cu referire la arbitraj). Și roșu, și penalty. În minutul 1 să-i dai căpitanului echipei cartonaș galben? Asta e. Într-un meci decisiv pentru play-off e greu să joci în astfel de condiții. Să vedem ce facem, mai avem tri meciuri, mai sunt puncte în joc, dar calificarea e grea. Ei au câștigat, sunt fericiți, a declarat Hagi la Telekom Sport.

Fundașul Rober Boboc a fost introdus pe teren în minutul 46, dar a rezistat doar 29 de minute. La final, Gică Hagi l-a criticat la TV: „Dacă a jucat prost, ce să-i fac? Dacă era cu mintea în altă parte. Trebuia să fac ce trebuie pentru echipă. El era mai mult atacant, decât fundaș. Îl vom regla și pe el, dacă nu, mai sunt și alții”.

Hagi nu a fost încântat nici de Rivaldinho: „Nu are rost să vorbim mai mult, plănuisem și cu el, dar…”, a încheiat antrenorul Viitorului. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen