Giani Kiriță îi „mitraliază” pe petrecăreții lui Dinamo. „Nu sunt deloc profesioniști. N-o să mai joace nici la Liga 2!”. Concluzia aspră despre Nedelcearu: „Atât îl duce mintea”

Redactor:
Andrei Pal
Giani Kiriță îi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Giani Kiriță, câștigător al eventului cu Dinamo, a fost unul dintre cei mai aspri critici ai celor 5 petrecăreți din lotul „câinilor”. Fostul fundaș central și căpitan din „Ștefan cel Mare” spune că lipsește o mână de fier de la club. Mai mult, Kirița a tras deja o concluzie în ceea ce-l privește pe Nedelcearu, cu care spune că a avut mai multe discuții.

Kiriță spune că dacă s-ar întâmplat așa ceva pe vremea când era el fotbalist la Dinamo, cei 5 ajungeau la echipa de tineret, prin parcuri și se alegeau cu o amendă usturătoare. În plus, fostul idol al tribunelor din „Ștefan cel Mare” susține că fotbaliștii tineri de la Dinamo nu sunt deloc profesioniști.

„S-a tot stat de vorbă cu Nedelcearu, cam atât îl duce mintea. La un momemnt dat i-am explicat și eu cum să stea în teren, ce presupune poziția de fundaș central. Din păcate, acești copii care sunt la Dinamo nu sunt deloc profesioniști. Făceam și noi asta după un meci cu Steaua, dar niciodată înaintea unei partide. Pentru mine, care ard pentru Dinamo, este dureros să văd ce se întâmplă. N-au câștigat nimic în viața lor. E posibil ca pe viitor să nu mai joace nici la Liga a 2-a.

La Dinamo se vorbește prea mult și nu se dau sancțiuni. La noi, dacă făceai o greșeală într-un meci, putea ajunge să joci la tineret. Dacă nu sunt sancționați, asta este. Să nu ne mai plângem la televizor! Eu i-aș fi trimis la echipa a doua și le-aș fi dat o amendă. Pe un jucător, cel mai tare, îl doare excluderea. Dacă te antrenezi prin parcuri, cine te mai transferă? Să joace tineretul de la Dinamo!

Poate o să dau ochii cu petrecăreții ăștia prin oraș. Cum să mă uit la ei? N-au câștigat nimic în viața lor. Am băut primul pahar de whiskey după ce am luat eventul cu Dinamo! Și m-am suit pe mese și am făcut tumbe. Ajunge cu vrăjelile astea de doi lei. >. Lasă-i să se antreneze prin parc să vezi cum joacă după!”, a spus Giani Kiriță la DigiSport.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen