FOTO DE COLECŢIE Ce diferenţă! Cum a fost IZGONIT Piţi din Ghencea în 2002!
Iulie
2010: Venirea lui Piţurcă în Ghencea şi schimbările
majore provocate de instalarea acestuia pe banca tehnică a Stelei
i-au făcut pe fanii "roş-albaştrilor" să dea uitării scandalurile
din ultimele sezoane şi să ia din nou cu asalt stadionul.
A fost nevoie de 14 transferuri şi de o schimbare aproape în
totalitate a staff-ului pentru ca ultraşii să revină alături de
echipă, iar meciul cu Universitatea Craiova din această seară se va
disputa cu casa închisă, în faţa a 25.000 de fani pătimaşi.
"Venim pentru nea Piţi" spun mulţi dintre fanii care în această
seară vor redescoperi drumul spre stadion după o lungă
"abstinenţă". Reacţia fanilor de acum e dovada vie a faptului ca
zicala "timpul vindecă toate rănile" e perfect adevărată.
Aprilie 2002 Cu mai bine de opt ani în urmă, al
doilea mandat al lui Piţurcă în Ghencea se sfârşea rău pentru
tehncian. Seria slabă de rezultate, jocul fără orizont, dar şi
îndepărtarea de la prima echipă a câtorva jucători pe care fanii îi
idolatrizau au făcut ca suporterii din Ghencea să declanşeze
revoluţia şi să ceară cu fiecare ocazie demisia celui care le
adusese titlul cu doar un sezon în urmă.
"Piţi, eşti veriga slabă", "Piţi, te
urâm" sau "Spectacol? Cu Luca şi Piţi?!"
sunt câteva din bannerele afişate de stelişti, care au avut în
arsenal şi lumânări în încercarea de a-şi "speria"
tehnicianul.
Atunci, ca şi acum, fanii i-au acordat lui Piţurcă "Premiul
Nobel pentru pace", din motive evident diferite: Steaua
reuşea tot mai rar să bată pe cineva :)
Forţat şi de un conflict avut cu Gigi Becali, Piţi a plecat la
finalul sezonului, însă a revenit la echipă după ce se jucaseră opt
etape din sezonul 2002-2003.
www.prosport.ro îţi
oferă imagini "de colecţie" de la partidele Steaua - FC Braşov 4-0,
Petrolul - Steaua 1-1 sau Steaua - Ceahlăul, toate disputate în
returul sezonului 2001-2002. (CLICK PE
GALERIA FOTO)

FOTO DE COLECŢIE Ce diferenţă! Vezi cum a fost IZGONIT Piţi din Ghencea în 2002

















Unghii cu gel in Buzau, Bacau, Roman 50 ron!!! Tel. 0748776172
@PRALEA_PATARLAGELE_BZ:
mai mai dava-n scullele noastre de aici,cat a fost Ceausescu erati acolo sus,dupa ce a muri el jucati la retrogradare,voi si Scornicestii erati echipele lui cele mai dragi.
@s:
unghii de bagat în gat nu ai ? Sa donez cateva Oltenilor pentru diseara.
myfootball.ro
quiz despre Cm2010 si nu numai!in curand intrebari din toata istoria fotbalului,alte concursuri si pronosticuri sportive
Ce mica-i lumea ! Si ce uituca.
De obicei unde se scuipa nu se mai linge.
Dar lumea-i disperata si se agata de orice. Poata-poate mai ies si ei vicecampioni. De campioana nu se gandesc nici ei.
Poate la anul, daca mai rezista pana atunci SATANA.
acum 8ani nu stia cum sa scape de el acum este salvatorul lor=)))) ce sa mai astia is fanii stelisti. imi pare rau ca dau comentt pe un articol al stelistilor dar sunteti prea de ras.
barbugiul va pleca...PARANDARAT...veti vedea ce fiasco va fii cu senilul jenei flocea si ppiizzddii
Ce, bă, ăştia de la Динамо, v-au dat drumul din canal ca să mai rageţi o gură de aer? Hai, gata, înapoi în c*cat (дерьмо, pe limba voastră).
ce va place sa rastalmaciti ca*catul ...**mash pe presa din romania...bullshit..
SHUT THE * UP
http://www.manager league.com/index.pl?ref=350385
cel mai tare
manager online ...incearca si tu iti faci o echipa (dinamo ,steaua,real..etc)
si promovezi cu ea...
Peste 40 000 de echipe , 6 divizii pe fiecare tara , o etapa la 12 ore intr-un campionat exceptional de fotbal management.
Te inscri si joci gratis. JOIN!!!
SCRIE MANAGER LEAGUE IMPREUNA