Florin Marin, neînvins de când a preluat pe Ceahlăul: „Un punct împotriva lui Dinamo e unul câștigat”

Florin Marin, neînvins de când a preluat pe Ceahlăul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată în deplasare, în compania echipei Ceahlăul Piatra Neamț, în etapa a patra a Ligii I. Golurile au fost marcate de Achim ’45+3 (penalti) pentru gazde și C. Matei ’62 pentru Dinamo.

Florin Marin, neînvins de când a preluat echipa din Piatra Neamț (4 puncte în două partide), se declară mulțumit de acest punct câștigat de echipa sa, deși Ceahlăul putea lua toate cele trei puncte dacă nu accepta dominarea „câinilor” din repriza secundă.

„Un punct împotriva lui Dinamo e unul câștigat. Din păcate nu am reușit să conservăm avantajul pe care l-am avut. Le-am dat șansa în repriza secundă să vină peste noi și să pună presiune, apoi a venit execuția superbă a lui Matei. Am venit de două etape, nu am pierdut deocamdată, îmi felicit jucătorii pentru acest punct. Nu cred că va fi greu să ne salvăm de la retrogradare, sunt alte echipe într-o situație mult mai grea decât a noastră. Acum ne așteaptă un joc dificil cu Steaua, mergem să ne jucăm șansa”, a spus Florin Marin pentru Look TV.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen