Fanii s-au întâlnit cu Dumitrescu! "Duckadam şi Iordănescu vin ca în faţa plutonului de execuţie!"
Încercarea lui Gigi Becali de a-i linişti pe fani prin aducerea în fruntea clubului a altor mari glorii pare sortită eşecului, cel puţin la prima vedere. Suporterii Stelei spun că Duckadam va intra în scurt timp în rândul foştilor jucători ai "roş-albaştrilor" care au ajuns să fie umiliţi de patron. Membrii AISS au avut deja o întrevedere cu noul tehnician, însă nu au oferit niciun detaliu al discuţiilor cu Ilie Dumitrescu.
"Am avut o întâlnire cu Dumitrescu, dar nu pot spune nimic despre asta. Venirea domnilor Duckadam şi Iordănescu la Steaua e precum venirea în faţa unui pluton de execuţie. Un pluton care împuşcă şi umileşte toate fostele glorii ale Stelei. Becali se foloseşte de fostele glorii ca un scut de imagine faţă de suporteri", a declarat Marius Nicolau, purtător de cuvânt AISS, la gsptv.

Fanii s-au întâlnit cu Dumitrescu! "Duckadam şi Iordănescu vin ca în faţa plutonui de execuţie!"


















Ai dreptate jean, singura diferenta este ca becali jigneste mai mult in presa pe cand ceilalti nu.
DACA TOT VA TINETI ASA MARI SUPORTERI AI STELEI DE CE VA LASATI CALCATI AS A IN PICIOARE DE CIOBAN MERGETI PESTE EL LA PALAT 25 DE MII DE OAMENI CUM ATI FOST LA MECIUL CU CRAIOVA SI DATIL AFARA ANGAJATIVA UN LUNETIST SAU FACETI CEVA DE CE ESTE NUMAI GURA DE VOI ORI FACETI CEVA DEOSEBIT SI IL DATI AFARA PE CIOBAN ORI SA VA TINETI GURA SI SA SUSTINETI ECHIPA. HAI STEAUA
ai dreptate mircea direct in cap sa il impuste;))
@mircea: vezi ca idolul tai gIgI a behait,fuguta repede la el si pupa-l in dos....n u esti decat un SIMPLU suporter de rezultate,pe tine nu te intereseaza prin ce mijloace obtine Steaua rezultate,doar sa obtina.
Decat "stelisti" ca tine,mai bine deloc.
Hai pa!!
gIgI PLEACA DIN GHENCEA.
Urmariti azi Live Gratuit HD , Sopcast & Flash pe WWW.TVSPORTLIVE.INFO urmatoarele meciuri
21.00 - Romania - Turcia
21.30 - Danemarka - Germania
21.45 - Irlanda - Argentina
22.00 - Anglia - Ungaria
22.00 - Norvegia - Franta
23.00 - Mexic - Spania
Toate aceste partide + multe altele LIVE GRATUIT doar pe : WWW.TVSPORTLIVE.INFO
Urmariti azi Live Gratuit HD , Sopcast & Flash pe WWW.TVSPORTLIVE.INFO urmatoarele meciuri
21.00 - Romania - Turcia
21.30 - Danemarka - Germania
21.45 - Irlanda - Argentina
22.00 - Anglia - Ungaria
22.00 - Norvegia - Franta
23.00 - Mexic - Spania
Toate aceste partide + multe altele LIVE GRATUIT doar pe : WWW.TVSPORTLIVE.INFO
AM 40 DE ANI SI SUNT STELIST DE MIC INAINTE DE A CISTICA STEAUA LIGA CAMPIONILOR DAR NU SUNT NUMAI UN SUPORTER DE REZULTAT ADICA NUMAI LA VICTORIE SA TIN CU STEAUA.ACELA CARE NU ESTE SI LA BINE SI LA GREU CU ECHIPA ACELA NU SE NUMESTE SUPORTER MAI ALES A UNEI ECHIPE CA STEAUA . FORZA STEAUA.
Cum a zis cineva mai devreme, de ce nu mergeti peste cioban sa-l obligati sa renunte la echipa? Voi va razbunati din nou pe echipa, exact pe cei pe care pretindeti ca-i iubiti. Pacat de Steaua, dar daca nu va avea sustinere nu va mai ajunge niciodata sus........ E un proverb romanesc care spune ca "cainele care latra nu musca" (nicio legatura cu dinamo). Asa sunteti voi, in realitate nu-i faceti nimic lui becali, va chinuiti doar propria echipa. Poate ar tb sa va ganditi la asta........
oricum dc nu sustinem echipa o sa ajungem de ras la caini si ciori ilie eu cred ca o sa faca treaba buna .eu cred ca o sa jucam mai mult pe atac cu 2 atacanti .si dc ma rog piti la dat afara pe ZAPATA?
si il tine pe stanca
mai stiti ce a facut piti cu MIU SI DANCIULESCU?CU MIREL MAI STITI CAND ERA LA NATIONALA CE SA CERTAT SI CAND CEI CARE SUNT ACUM AISS STRIGAU PITI LASA NE AU UITAT SI CU ASTIA DE LA AISS DACA LE DA GIGI NISTE BANI ACUM PT DEPLASARI SAU PTEI NU MAI STRIGA NIMIC DE GIGI EU IL URASC PE GIGI DAR TREBUE SA INCURAJAM ECHIPA M>>E GIGI CU STEAUA PANA LA MOARTE
ilie asta nu e steaua noastra a suporterilor si de aia suferim e mocirla lui becali nu trebuia sa mergi pacat nu tiai alles bine momentul