EXCLUSIV | Zi neagră pentru antrenorii din Liga 1! Încă un tehnician a fost îndepărtat de la echipă

14 iun 2018 29570 afişări Comentează şi tu Liga 1
EXCLUSIV | Zi neagră pentru antrenorii din Liga 1! Încă un tehnician a fost îndepărtat de la echipă

La scurt timp după ce Adrian Mutu a fost demis de la FC Voluntari, echipă ce a câştigat barajul de menţinere în Liga 1 Betano, cei de la Gaz Metan au decis să se despartă de Cristian Pustai.

Cristian Pustai a fost îndepărtat de la Gaz Metan Mediaş, formaţie ce a încheiat pe locul patru al play-out-ului Ligii 1 Betano, şefii ardelenilor urmând a face în scurt timp anunţul oficial. Din câte se pare, în fruntea listei cu posibili înlocuitori e Mihai Teja, iar conducătorii vor să urgenteze mutarea, mai ales că la începutul săptămânii viitoare va avea loc reunirea lotului.

Jucătorii se vor strânge luni la stadion, va urma un stagiu de zece zile la Mediaş, al doilea cantonament fiind programat în Serbia.

Altfel, Sorin Buşu şi-a prelungit contractul cu cei de la Gaz, fiind al cincilea jucător care s-a hotărât să continue încă un sezon la echipă, după  Răzvan Pleşca, Ely Fernandes, Nasser Chamed şi Roberto Romeo.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.