EXCLUSIV „S.O.S Steaua!” – scrisoarea care a ajuns pe masa președintelui Iohannis și a ministrului Dușa. Tatăl adoptiv al fotbalistului Răcănel s-a ocupat de aceste demersuri

Redactor:
Florin Marian
EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația „Societatea Civilă Românescă” a înregistrat pe data de 16 februarie anul curent, la secretariatul Ministerului Apărării Naționale, o scrisoare deschisă intitulată „S.O.S Steaua!”, prin care dorește să atragă atenția lui Mircea Dușa asupra problemelor care există în prezent între Clubul Sportiv al Armatei Steaua și Societeatea Comercială „Steaua” București SA.

„Cerem Ministrului Apărării Naționale, domnul Mircea Dușa, demararea unei anchete interne în acest caz în care ofițerul (n.r. Talpan Florin, ofițer cu grad de locotenent-colonel) care apără interesul public este obstrucționat și asupra lui se exercită presiuni pentru a renunța la lupta în justiție dusă de aproape 10 ani în slujba CSA”, se arată în scrisoare. Mai mult, Federația „Societatea Civilă Românească” cere DNA să investigheze „cum s-a ajuns la starea actuală de fapt, iar toți cei care din 1999 încoace au fost sau sunt responsabili de înstrăinarea abuzivă a unui bun național (echipa de fotbal Steaua, marcă și patrimoniu) să răspundă în fața legii”.

ProSport a încercat să afle mai multe amănunte despre demersul acestei organizații. Președintele FSCR este Petre Răcănel, tatăl adoptiv al fostului fotbalist Cătălin Răcănel, românul care a evoluat în Bundesliga pentru formația St. Pauli.


Ce v-a determinat să faceți acest demers?

În disperare de cauză pentru că nu mai avem alte soluții și pentru că nu putem rezolva această problemă cu cei care conduc CSA Steaua. Am apelat la domnul ministru al Apărării cu speranța că acest domn nu e precum cel care a intrat în pușcărie, Babiuc (n.r. fost ministru MApN, condamnat la doi ani de înschisoare pentru schimbul de terenuri pentru care a fost închis și Gigi Becali). Cunosc fenomenul fotbalistic, am practicat și eu acest sport în tinerețele mele. Fotbalul e un fenomen social și au apărut în el toți interlopii, toți hoții, la fel ca și în politică, pentru că vorba aceea: la politică și fotbal se pricepe toată lumea.  Suntem o societate civilă și e normal să ne implicăm în astfel de probleme, și în sănătate și în învățământ.

Îi luați apărarea lui Florin Talpan, juristul clubului care s-a luptat pentru păstrarea mărcii Steaua în cadrul MApN și spuneți în scrisoare că se exercită presiuni asupra lui…

În primul rând, m-a surprins faptul că România mai are și astfel de oameni precum domnul Talpan. Care se luptă pentru binele țării. Am verificat ce se scrie despre el și mi-am zis că este un om care luptă singur și, astfel, am zis să-l ajutăm. E singur în luptă cu toți mafioții aceștia și nimeni nu e de partea lui.


Petre Răcănel solicită o anchetă celor de la MApN în privința preluării echipei Steaua de către Păunescu și apoi de către Gigi Becali
 

Totuși, domnul Boroi, comandantul clubului Steaua, a spus că juristul a dat dovadă de puțin exces de zel… Lumea pare confuză, în opinia dumneavoastră, CSA dorește sau nu să valorifice marca?

În ultimii 25 de ani ne-am obișnuit ca hoții să strige hoții! Uitați ce se întâmplă în perioada asta la DNA! Excepția de la regulă nu e domnul Boroi, ci domnul Talpan. Nu ascultăm ce spune Boroi, cine știe, poate după ce va fi luat la întrebări, va spune că Talpan nu a făcut exces de zel și că el a greșit când a afirmat asta. Nu și-a dat seama că a zis asta, văzând că în jurul lui sunt numai interlopi, numai mafioți, oameni care au primit una alta de la cei cu bani. Talpan e curat, n-a pus mâna pe nimic.  Să vedem ce prejudicii s-au adus Clubului Sportiv al Armatei, sunt multe lucruri care pot să rezulte dintr-o eventuală anchetă. Talpan ar trebui promovat, nu sancționat și trimis prin fundul țării. Dacă se întâmplă asta, îl iau de mână și merg cu el la Bruxelles. România are nevoie de oameni patrioți. Să-i dăm la o parte pe cei care devalizează această țară!

Credeți că veți primi un răspuns din partea ministrului Dușa? Adică, dumneavoastră credeți că MApN va face vreo anchetă dacă au trecut atâția ani și n-a demarat nimic în acest sens?

Eu trăiesc cu această speranță. Am speranța că a venit un nou președinte, un neamț ca și mine, că va gândi cu totul altfel decât cei dinainte și o să țină cont nu de noi, ci de ceea ce scrie presa. Dacă președintele aude, dacă presa își face treaba, am speranța că acest ministru al Apărării duce la bun sfârșit un lucru, dacă este bine informat.

Cui ați mai adresat această scrisoare?

Ea a fost trimisă și la Departamentul de Securitate Națională al domnului președinte Iohannis. E înregistrată acolo. A fost adresată și domnului Boroi, la CSA Steaua.  Pentru că problema de fond e corupția și ea se regăsește și la clubul Steaua.

Aveți acte?

Există acte doveditoare.  Eu agreez înființarea acestei secții de fotbal a clubului Steaua.  Trebuie pus punct și plecat apoi de la capăt. Steaua are fani mulți, sigur se vor găsi investitori. Am văzut că suporterii sprijină acest proiect. Nu e o problemă să o iei de la capăt din liga a IV-a, cu un club curat.


Petre Răcănel, aici protestând împotriva exploatării gazelor de șist


CONTROVERSĂ‚ Petre Răcănel a participat în ianuarie 2012 la protestele din Piața Universității. A protestat împotriva guvernelor Boc și Ungureanu, dar și împotriva exploatării gazelor de șist din țara noastră. Totuși, Dan Turturică, ziarist care a fost acuzat de Oreste anul trecut că e „ofițer de securitate”, l-a indicat ulterior pe Răcănel că alături de Daniel Iancu s-a numărat printre cei care au felicitat Rusia după referendumul din Crimeea (martie 2014), cel în urma caruia 96,77% din alegători au votat pentru alipirea Crimeei la Rusia. 



Boroi (primul din dreapta), alături de ministrul Mircea Dușa

Boroi nu a luat în calcul formarea unei echipe de fotbal

Clubul Sportiv al Armatei, printr-o hârtie semnată de comandantul George Boroi, a dat deja un răspuns Federației „Societatea Civilă Românească”. Interesant e că în privința secției de fotbal recent înființate, CSA următorul răspuns: „Privind nevoile concrete de ordin financiar sau material al unei secții de fotbal, la momentul actual Clubul Sportiv al Armatei Steaua nu a luat în calcul formarea unei noi echipe de fotbal și implicațiile financiare și materiale ce decurg din acest demers”. Mai jos puteți citi răspunsul CSA la scrisoarea organizației: 




 


 

 

 

   

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…