EXCLUSIV | Reacția lui Iosif Rotariu, după interesul public al lui Becali pentru Dorin: „Asta trebuie să facă mai întâi”

EXCLUSIV | Reacția lui Iosif Rotariu, după interesul public al lui Becali pentru Dorin:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iosif Rotariu a reacționat după ce Gigi Becali a anunțat că  va negocia un eventual transfer al nepotului său. Fostul internațional a spus, pentru ProSport, că dacă există interes pentru Dorin Rotariu (23 de ani), înseamnă că acesta e foarte apreciat de oamenii din fotbal.

„Foarte bine dacă-l vrea, asta înseamnă că nepotul meu e apreciat. Înseamnă mult. Dar, mai întâi, Dorinel trebuie să revină la națională. Acum a început să joace din nou pentru AZ Alkmaar, asta e bine, chiar dacă nu a fost convocat pentru această acțiune a naționalei. Important este ceea ce-și dorește el pentru viitor, campionatul Olandei este unul puternic, nici nu încape îndoială, e un mediu propice pentru a progresa”, a spus Iosif Rotariu, pentru ProSport.

Becali a anunțat în această dimineață că vrea să-i aducă la FCSB pe Rotariu și Ivan: „Eu, dacă aduc jucători, aduc jucători consacrați. Nu cum face Dinamo, că l-a adus pe ăla care a scăpat mingea afară (n.r. Zenke). Sunt doi jucători, atât. Ivan și Rotariu sunt, da. Nu știu mai multe, v-am spus doar ce vreau. Altceva nu comentez. O să vedem noi. Ei îl dau pe Rotariu cu două milioane, iar eu dau 500.000. Negociem noi… Eu știu că dacă vreau să dau un jucător și cer două milioane, îl dau pe câteva sute de mii. Așa știu că se negociază”, a spus Becali, pentru ProX.

Împrumutat de Club Brugge la AZ Alkmaar, Dorin Rotariu a adunat opt meciuri oficiale în acest sezon, reușind să marcheze un gol. Crescut de Poli Timișoara, Rotariu s-a consacrat în Liga 1 Betano la Dinamo, pentru care a evoluat din 2013 până în 2017. După 142 de meciuri oficale în tricoul alb-roșu, Rotariu a fost cumpărat de Club Brugge, în schimbul a 2.2 milioane de euro. Rotariu a marcat 30 de goluri pentru Dinamo și a livrat 21 de pase decisive.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa tatălui fetei
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa…
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup