EXCLUSIV | Mișcări de trupe la CFR! Săpunaru și ‘bomba’ verii în Gruia: Essien la Cluj: „Vrea să vină”

Redactor:
Andrei Pal
EXCLUSIV | Mișcări de trupe la CFR! Săpunaru și 'bomba' verii în Gruia: Essien la Cluj:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iuliu Mureșan, președintele lui CFR Cluj, a anunțat că echipa din Gruia e aproape de a realiza primele mutări în această perioadă de transferuri. Oficialul din Gruia spune că ardelenii sunt „pe ultima sută” cu câțiva jucători, a anunțat și o plecare iminentă, dar a discutat și despre posibilitatea aducerii lui Cristian Săpunaru la CFR.

În ceea ce privește transferul lui Săpunaru, e cunoscută relația bună dintre fotbalist și antrenorul Edi Iordănescu. Fundașul central mai are un an de contract cu formația turcă, la care a fost adus de Marius Șumudică. Mureșan spune, însă, că „Săpun” își dorește să vină în Gruia.

„S-au prelungit contractele cu Mureșan și Vâtcă, am reziliat cu Vlad. Nu știu dacă se va duce la Dinamo, nu pot să spun unde va merge, dar am renunțat la transferul său. Avem un jucător cu care se va semna azi, probabil, un străin. Nu pot să-i divulg numele. O să mai vină jucători. E un jucător bun, un mijlocaș pe care l-am urmărit.

Cristi Săpunaru e o dorință de a noastră. El ar vrea să vină la CFR, e un fotbalist bun, chiar dacă are 34 de ani. E o soluție. Eu cred că el ne-ar ajuta pe noi, avem nevoie pentru că va pleca Boli, va pleca la echipa lui Dan Petrescu”, a spus Iuliu Mureșan, la ProSport LIVE.

În ceea ce privește transferul lui Michael Essien, fost jucător la Chelsea și Real Madrid, Mureșan a spus, după ce DigiSport a expus pentru prima dată varianta ca mijlocașul să ajungă în Gruia: „Ne-a fost propus Essien, să vedem dacă se va realiza”, a declarat președintele CFR-ului la ProSport LIVE.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a scris în biletul de adio
De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a scris în biletul de adio
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen