EXCLUSIV | Ilie Balaci i-a schimbat cariera! Sfatul primit de un fost internațional: „Am făcut-o foarte bine, am ajuns în primii doi din România”

EXCLUSIV | Ilie Balaci i-a schimbat cariera! Sfatul primit de un fost internațional:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul dintre jucătorii polivalenți ai Ligii 1 Betano, Andrei Prepeliță, a povestit la ProSport LIVE cum a ajuns să evolueze la U Craiova pe postul de mijlocaș dreapta. El poate evolua atât „la închidere”, cât și în flancul drept sau central.

„Am jucat mijlocaș dreapta și la Pitești, apoi central, postul meu de bază. Când am mers la Craiova, domnul Ilie Balaci îmi tot spunea că trebuie să evoluez ca mijlocaș dreapta. Am făcut asta și am făcut-o bine. În 2009 am fost în primii doi sau trei mijlocași dreapta din România”, a spus Prepeliță la ProSport LIVE.

Actualul jucător al celor de la Concordia Chiajna a continuat: „Am fost și decar la FC Argeș, după ce a plecat Nicolae Dică de la Pitești, dar postul meu e la închidere. Acolo nu ieși în evidență, dar ești foarte important în echipă. Adică suntem cei care nu ne vedem, dar dacă ne face treaba bine ai tăi au de câștigat”.

Prepeliță, 33 de ani, a jucat la echipe ca FC Argeș, U Craiova, FCSB, Ludogoreț, Rostov, acum fiind la Concordia. A cunoscut cea mai bună perioadă a carierei la roș-albaștri, unde a cucerit șase trofee: trei titluri de campion, o Cupă, o Supercupă și o Cupă a Ligii.

Fostul internațional Ilie Balaci a decedat, duminică, 21 octombrie, la Craiova, la vârsta de 62 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. „Minunea Blondă” s-a născut la 13 septembrie 1956 și și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Universitatea Craiova (1973-1984). A mai jucat la FC Olt și Dinamo și a îmbrăcat de 65 de ori tricoul echipei naționale, pentru care a marcat opt goluri. Ca antrenor, Balaci a pregătit mai multe echipe din țară, zona Golfului și Africa, alături de care a câștigat multe trofee.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele