EXCLUSIV** Cosmin Gângioveanu a semnat cu Rapid pentru 4 ani! Vezi prima declarație

  • Publicat:
  • Actualizat:

După desființarea Universității Craiova, mai multe formații din Liga I s-au luptat pentru semnătura mijlocașului Cosmin Gângioveanu, însă cea care se pote declara învingătoare în această cursă este Rapid, care a încheiat un contract valabil pentru patru ani cu jucătorul oltean.

Internaționalul de tineret a jucat la Craiova timp de șase sezoane, iar în această vară, după dezafilierea Universității Craiova, ofertele au început să curgă pentru mijlocașul oltean. Vaslui și Dinamo au fost foarte aproape de a-l transfera pe Gângioveanu, însă Rapidul a reușit pe ultima sută de metri să obțină semnătura fotbalistului, care a venit liber de contract.

La 17 ani, Gângioveanu a fost foarte aproape de a deveni primul jucător român de la Manchester United, însă acesta a refuzat să plece la o vârstâ atât de fragedă într-un campionat precum Premier League.

„Sunt convins că suporterii mă vor primi bine pe Giulești, pentru că eu am jucat până acum doar la echipa care m-a format„, a spus jucătorul pentru www.sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor

Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1

„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra

Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?

Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI

Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!

Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei

EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1

Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii

Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup