Emeghara, coşmarul continuă!
Surpriză la antrenamentul desfăşurat ieri-dimineaţă, unul bazat
exclusiv pe pregătirea fizică. Ifeany Emeghara s-a alăturat, după
zece zile, colegilor săi şi a efectuat toată porţia de alergări
condusă de preparatorul Ion Colonel.
Numai că situaţia medicală a fotbalistului nigerian nu e nici pe
departe rezolvată. Ba dimpotrivă, e chiar dramatică pentru cariera
lui, pentru că Emeghara nu va putea ajuta prea mult Steaua nici în
acest retur de campionat. Genunchiul la care a suferit două
intervenţii chirurgicale i s-a umflat constant după primul stagiu
de pregătire. Ori a fost forţat, ori nu-i rezistă. Cert e că
Stoichiţă nu se va putea baza pe el, pentru că nigerianul nu poate
juca un meci întreg o dată la zece zile! Şi nici măcar să se
antreneze la fel cum o fac ceilalţi colegi.
A jucat
doar într-un amical
Ieri, jucătorul a reapărut la antrenamente, după ce în tot acest
timp el a urmat doar o pregătire la sala de fitness, după un
program prescris de doctorii de la deja celebra clinică din
Bologna. A ieşit afară mai mult pentru a face alergări, dar nu va
putea juca nici măcar în ultimul amical al Stelei de aici, din
Turcia, programat mâine, de la ora 18:00, în compania celor de la
BATE Borisov. El a fost folosit pe 26 ianuarie într-un amical cu
Red Bull Salzburg, dar de atunci nu a mai putut fi utilizat din
cauza problemelor medicale. Varianta cea mai la îndemână
pentru
Stoichiţă este Petre Marin, iar dacă acesta va lipsi, Artiom
Karamyan poate fi și el folosit.
Problemele lui
Emeghara
Pe 8 martie
2008, Emeghara s-a accidentat la genunchi, după un
meci cu Pandurii Târgu Jiu.
Au urmat operaţii la genunchi, ambele fiind făcute în aceeaşi
perioadă. Medicul Stelei, Radu Paligora, a declarat ulterior că s-a
greşit în momentul în care a fost operat în acelaşi timp la ambii
genunchi. S-a constatat că atunci când Emeghara făcea recuperarea
pentru un picior, presiunea apăsa asupra celuilalt genunchi operat.
Şi a fost operat din nou.
În octombrie
2009, fundaşul revine la antrenamente. Tot atunci,
pe 11
octombrie, joacă şi primul meci, un amical cu FC
Snagov.
Reapare într-un meci oficial al Stelei după o absenţă de un an şi
opt luni, mai exact pe 13 decembrie 2009, când îl
înlocuieşte în minutul 45 al meciului cu Internaţional Curtea de
Argeş pe Baciu.
"Din ce am văzut eu la cele două antrenamente de ieri,
Emeghara e OK! Rămâne de văzut cum se va prezenta genunchiul său de
acum înainte" Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua

Emeghara, coşmarul continuă!


















din pacate pt emeghara dar si pt steaua eu nu cred ca se mai poate conta pe el ..sa accicendat de prea multe ori si nu stiu daca mai poate face fata,pacat pt ca e un fotbalist valoros care putea ajuta mult pe steaua,stie sa iasa cu mingea la picior,nu bubuie mingile cum fac alti fundasi..
Cautam urgent persoane interesate sa lucreze la domiciliu pe internet. Salariu 1000Euro Garantam prin contract plata salariului. Rugam seriozitate maxima !
Detalii cu privire la oferta numai la Mail:mirajulnaturii@yahoo.com
NU trebuie sa vinzi si nu trebuie sa investesti bani ! Aplici doar un sistem gratuit si foarte elegant de lucru numai pe Internet (marketing,publicitate)si castigi bani !
mirajulnaturii.shopmania.biz/about.html
oare degeaba l-a dat iancu rapid de la timisoara? nu e prost jabba
reziliati-i contractul lu emeghara si la revedere ca ne-am saturat de accidentarile astea de 2 ani.
Ungaria se pregateste de razboi!Ajuta-ti tara sa respinga
atacul, sa progreseze in lumea virtuala si sa castige
suprematia mondiala!!!
Fa-ti cont pe eRepublik, nu ai nevoie decat de 1 min sau doua
si vei gasi un minunat joc de strategie economica si militara!
Inscrierea la adresa:
http://www.erepublik.com/ro/referrer/iriext
Romania are nevoie de tine!!!!
( Nu ezitati- totul va fi explicat detaliat, raspund la orice mesaj de ajutor )
Emeghara s-a afirmat la Poli Timisoara. A dat cat a putut, i-a crescut cota dar e mereu accidentat. Personal imi pare rau pentru cariera lui, apreciez ce a facut la Poli.
Filmul asta o sa-l mai vedeti la ov.petre, plescan si poate la fratii la pachet!
pacat de el,sincer !!! un jucator bun care-si inkeie cariera prea devreme :(