Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Egal prin telefon**

Egal prin telefon**

Tot scandalul legat de programarea meciului dintre FC Brașov și Unirea Urziceniului pentru sâmbătă părea să se fi stins după ce ambii președinți au dat declarații de pace înaintea fluierului de start.
Egal prin telefon**

Tot scandalul legat de programarea meciului dintre FC Brașov și
Unirea Urziceniului pentru sâmbătă părea să se fi stins după ce
ambii președinți au dat declarații de pace înaintea fluierului de
start.

În teren lucrurile au stat puțin altfel și, chiar dacă între cele
două formații ar trebuie să nu fie o relație tocmai rea, dat fiind
finalul trecut de sezon, atunci când Brașovul a ajutat Unirea să
câștige campionatul, jucători au demonstrat exact contrariul. Multe
faulturi la limita regulamentului și multe decizii ale centralului
Teodor Crăciunescu, au colorat o partidă cu două dintre formațiile
de top ale ligii întâi.

Jucătorii pregătiți de Viorel Moldovan au intrat mai hotărâți în
meci și în prima repriză au dominat copios campioana, dar din
nefericire pentru ei, golul nu a apărut. Rând pe rând Ezequias, cu
un superb șut centrare în minutul 9, Mihai Roman în două rânduri
sau Duarte au ratat de puțin deschiderea scorului. Fără Dan
Petrescu pe bancă, dar cu Dumitru Stângaciu la telefon pentru a
primi indicații de la „Bursuc”, jucătorii Urziceniului au fost
practic absenți în prima repriză.

Petrescu a schimbat însă la pauză tactica, aspectul jocului
schimbându-se radical. Urziceniul a ieșit la joc și a adus
pericolul și la poarta lui Coman, dar fără rezultat pe tabelă. În
minutul 54, ialomițenii au reclamat un henț în careul gazdelor, dar
„centralul” nu a fost de acord, îndicând ca jocul să
continue.

Galben-negrii nu au stat degeaba și, profitând de spațiile lăsate
în apărare de Apostol&co au scăpat de câteva ori pericolos, dar
la fel, fără success.

Un meci strâns, așa cum era de așteptat, iar vecinele de clasament
își impart frățește punctele.


VEZI AICI comentariul
LIVETEXT

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro