"E bine că a venit Lăcătuş, el ne cunoaşte cel mai bine!"
Deşi nu a prea fost folosit titular în timpul scurtei `descălecări` a lui Munti în Ghencea, Florin Lovin susţine că nu s-a bucurat în momentul în care a aflat că Becali l-a demis pe tehnician.
Totuşi, închizătorul admite faptul că venirea lui Lăcătuş a fost cea mai inspirată alegere, deoarece acesta îi cunoaşte foarte bine.
"În acelaşi timp, dacă tot s-a schimbat antrenorul, este bine că a venit Marius, el ne ştie exact pe toţi, noi ştim ce vrea de la noi şi e mult mai simplu aşa. Dacă venea un antrenor care nu ne ştia era mult mai greu să ne adaptăm, aşa, va fi o adaptare din mers, o readapatare practic şi sperăm să fie bine.", a spus mijlocaşul pentru NewsIN, citat de Onlinesport.
Lovin promite că prin evoluţiile lor, fotbaliştii nu-i vor mai da ocazia lui Becali să-l determine pe Lăcătuş să plece: "A fost o surpriză, nu ne aşteptam pentru că, totuşi, Dorinel a venit cu gânduri bune, a vrut să facă treabă aici, dar din păcate rezultatele sau noi nu l-am ajutat în aşa fel încât să rămână. Acum, ce s-a întâmplat este istorie, trebuie să ne gândim la viitor, nea Marius ne ştie bine... Am vorbit şi cu ceilalţi băieţi, a fost o surpriză pentru toată lumea. Noi nu putem decât să luăm ca atare decizia luată de conducere şi să ne pregătim cât mai bine cu noul antrenor, şi prin rezultate să-l ţinem la echipă, să nu-l mai facem să plece."

"E bine că a venit Lăcătuş, el ne cunoaşte cel mai bine!"

















lovineeee...te bucuri de revenirea lui laca doar pentru ca in sinea ta crezi ca mai ai sansa sa joci mai mult.dar ! thiago e peste tine , daca laca e mare antrenor cum se vehiculeaza l-ar folosi pe thiago nu pe tine. esti depasit prietene.
tu nu mai prinzi echipa nici la buzau
intra pe rogen.ro. rogen.ro un portal recent lansat de anunturi, jocuri online gratuite, descarcari de programe gratuite, matrimoniale si forumuri pe variate teme. fa parte din comunitate inca de la inceput.