Doar remiză pentru FC Botoșani în primul amical al verii, în fața unui adversar din Liga 2. Pe cine testează Costel Enache și câte achiziții își dorește

Doar remiză pentru FC Botoșani în primul amical al verii, în fața unui adversar din Liga 2. Pe cine testează Costel Enache și câte achiziții își dorește
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Botoșani a jucat, ieri după-amiază, primul meci amical din perioada de pregătire. Echipa lui Costel Enache a întâlnit pe stadionul Municipal formația Aerostar Bacău, nou-promovată în Liga 2. Rezultatul final al testului a fost unul de egalitate, scor 0-0.

Antrenorul botoșănean Costel Enache a mizat în prima repriză, în mare parte, pe jucătorii rămași în lot din sezonul trecut. Singurele noutăți au fost doi jucători greci care au evoluat pe posturile de fundaș dreapta și fundaș stânga, plus atacantul Alexandru Pop, venit în probe de la Dacia Unirea Brăila. În partea secundă, au intrat restul jucătorilor din lot, cu excepția lui Mihai Roman, care abia a venit la pregătire și a stat în tribună alături de finanțatorul Valeriu Iftime.

Faptul că FC Botoșani are doar o săptămână de pregătire, iar Aerostar Bacău s-a reunit abia acum trei zile, s-a văzut în jocul ambelor formații. Ambii antrenori au vrut să testeze jucătorii veniți în probe. Costel Enache i-a folosit pe toți jucătorii tineri, dar unii dintre ei nu vor merge în cantonamentul din Austria.

„Încercăm să refacem un lot echilibrat, un lot în care să avem concurență pe posturi. În momentul acesta avem foarte mulți jucători tineri, jucători de perspectivă, încerc și eu să-mi fac o idee despre potențialul lor, să vedem dacă pot fi soluții de joc. Suntem după o săptămână de pregătire, ieri am făcut două antrenamente. Nu era normal să arătăm foarte proaspeți. Suntem într-o perioadă cu achiziții fiziologice, cu antrenamente axate în special e partea fizică. Sper să ne mișcăm rapid și să completăm lotul. Cantonamentul de două săptămâni din Austria este cheia pentru turul campionatului. Probabil vor mai pleca doi-trei jucători, dintre cei foarte tineri, care nu sunt soluții în acest moment pentru Liga1. Rămân în atenția noastră”, a spus Costel Enache.

Așteaptă cel puțin cinci transferuri

Costel Enache nu va avea lotul complet la plecarea în cantonamentul din Austria. Antrenorul mai așteaptă încă cinci jucători cu care se negociază în această perioadă.

FC Botoșani s-a despărțit de mai mulți jucători în această vară, dar conducătorii clubului nu s-au grăbit să le găsească înlocuitori. Singurele certitudini sunt fundașul stânga grec Soiledis Aristeidis și fundașul dreapta Andrei Patache. În lot sunt mai mulți jucători sub 21 de ani, dar aceștia vor fi trimiși la echipa a doua. Antrenorul Costel Enache spune că mai are nevoie de cinci jucători pentru a acoperi posturile deficitare.

„Mai avem nevoie de cinci jucători. suntem în discuții. Am avut soluții, mulți din ei au mai cerut timp de așteptare, mulți din ei ne-au refuzat din diverse motive. Este destul de greu să căutăm peste noapte soluții. Sper să ne mișcăm repede. Avem nevoie în primul rând de atacanți, mijlocași defensivi și ofensivi. Mai avem nevoie de un fundaș central, un fundaș lateral”, a spus Costel Enache.

Adversari dificili în cantonamentul din Austria

În cantonamentul din Austria, FC Botoșani va juca cel puțin patru meciuri amicale, primul fiind programat pe data de 2 iulie. În funcție de jucătorii pe care îi va avea la dispoziție, antrenorul Costel Enache ia în calcul ca elevii săi să mai joace un meci în plus, pe 11 iulie.

Lotul echipei FC Botoșani va pleca joi în cantonamentul din Austria unde se va pregăti timp de două săptămâni. Înainte de plecarea în acest cantonament se știu trei dintre adversarii din meciurile amicale.

„Avem adversarii stabiliți. Pe 2 iulie jucăm cu Arsenal Tula din Rusia, pe 4 cu Olympiakos Pireu, pe 9 iulie cu Dinamo Kiev. Mai căutăm un adversar pentru ziua de 7 iulie. În funcție de cât de bine va fi structurat lotul, vom mai juca un meci pe 11 iulie. Depinde de numărul de jucători pe care îl vom avea. Adversarii sunt puternici”, a spus Costel Enache.

Popovici: „Deocamdată, nu putem emite mari pretenții în Liga 2”

De partea cealaltă, Cristian Popovici, antrenorul principal al băcăuanilor, spune că este într-o perioadă în care încearcă să formeze un lot de jucători cu care să nu aibă emoții în următorul sezon de Liga a 2-a.

„În primă fază ne-am bucurat de această promovare, pentru că Bacăul nu mai avea echipă de Liga a 3-a. Eram doar noi în Liga 3-a. Acum am rămas singura echipă de Liga a 2-a din Moldova, din păcate. Sper să mișcăm în sensul bun lucrurile pentru sportul băcăuan. Deocamdată, nu putem emite mari pretenții în Liga 2. Obiectivul este un loc în care să nu fim sub presiunea rezultatelor. Nu ne putem propune promovarea. Nu suntem pregătiți nici financiar, nici ca lot de jucători, nici infrastructură. Trebuie să consolidăm un lot care să ne dea speranțe. Botoșaniul e bine. Rămâne în inima mea, am promovat echipa asta în prima ligă, am scris istorie. Am înțeles că sunt niște frământări la nivel de lot, la conducere, a demisionat Cornel Șfaițer. Așa cum îi cunosc pe oamenii de aici, vor încerca să facă lucrurile bine”, a spus Cristian Popovici.

FC Botoșani: Pap – Karagounis, Miron, Burcă, Aristeidis – Oaidă, Rodriguez – Chitoșcă, Fulop, Golofca – Pop
În repriza a doua au intrat: Brânză, Patache, Dumitraș, Chindriș, Chirilescu, Târșa, Piftor, Corban, Cazacu
Antrenor: Costel Enache

Aerostar: Hărăguță – Mihălăchioae, Mihăeș, Ichim, Honea – Sahru, I. Chirilă, Căinari, Fl. Istrate – Vraciu, Hurdubei
Au mai intrat: Ardei, Covășan, Buhăcianu, Roșca, Artenie
Antrenor: Cristian Popovici

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…